Cadavrele unor oi au fost scoase din râul Crișul Negru, în apropiere de Oradea. Autoritățile sanitare au scos din apă capetele a 20 de oi și aproape 400 de kilograme de resturi de carne. În zonă nu există un abator, astfel că autoritățile cred că au fost furate și sacrificate.
Resturile animale au fost văzute plutind pe râu, duminică dimineață.
„Am dispus ca echipa laboratorului să se deplaseze pe teren, pentru a preleva probe din apă. Întrucât avem de-a face cu o situaţie delicată, am mobilizat utilaje pentru a scoate organele deversate în apă. Am anunţat postul de poliţie din localitatea Uileacu de Beiuş, pentru a identifica cât mai repede făptuitorul”, a precizat Sorin Guler, directorul ABA Crişuri, potrivit bihon.ro.
Medicul veterinar din localitate a estimat resturile la cantitatea de 400 kg, acesta stabilind că pieile şi capetele provin de la 20 de oi. S-au găsit inclusiv mai multe crotalii care vor ajuta la identificarea animalelor.
În acest, caz poliţia început cercetările în vederea identificării făptuitorilor.
Sursa foto: bihon.ro