O călătorie în acest colț de rai al României este obligatorie pentru orice iubitor de natură, iar Europa Travel te invită într-un circuit cu autocarul de 7 zile, ce beneficiază de tariful accesibil de la 899 lei/persoană cu plecare din 8 august! În plus, poți plăti circuitul în Maramureș și cu tichete de vacanță!
Turul Maramureșului și Nordul Moldovei îți descoperă pe rând cele mai populare obiective, dar și locuri de basm de pe traseul tău, începând cu Sighișoara, cea mai frumoasă cetate medievală încă locuită din Europa, ce face parte din patrimoniul mondial UNESCO din anul 1999.
Peisaje pitorești ce îți taie respirația
Părăsește perla Transilvaniei și îndreaptă-te spre cel mai cunoscut loc din Maramureșul de poveste: Cimitirul Vesel Săpânța, unic în întreaga lume. Această comoară artistică adună milioane de vizitatori în fiecare an, veniți să admire crucile colorate din lemn și să citească epitafurile vesele ce sfidează moartea, pe care vechii daci o priveau ca pe o formă de trecere spre o lume mai bună, unde aveau să-l întâlnească pe Zamolxe. Pe crucile albastre este descrisă într-un mod hilar sau ironic viața celui trecut în neființă, iar poeziile pot avea chiar și 11 strofe, existând aici chiar și picturi în basorelief.
Localitatea Săpânța mai este renumită și pentru Biserica Peri, cea mai mare biserică de lemn din lume, tipic maramureșeană, înscrisă în Guinness World Records și în patrimoniul UNESCO, și amplasată idilic pe o pajiște îmbrățișată de o pădure seculară.
Unul dintre cele mai pitorești locuri din Maramureș este Valea Izei, ce reprezintă sufletul tipic românesc și care face parte din Situl Natura 2000, datorită speciilor rare de plante întâlnite aici, ce se bucură de un mare interes științific. Pe Valea Izei vei putea surprinde cele mai bune exemple de porți maramureșene frumos sculptate, bisericuțe din lemn, izvoare minerale, mori de vânt și apă, dar și numeroase centre de ceramică, sculptură în lemn sau măști populare.
Călătorie culturală și spirituală
Continuă cu un tur cultural spre satul Hordu, pentru a vizita Casa Memorială George Coșbuc, în Prislop, unde se află Casa Memorială Liviu Rebreanu și în Stupca, renumit pentru că aici se află Casa Memorială Ciprian Porumbescu.
Nordul Moldovei este sinonim cu bisericile pictate incluse în patrimoniul UNESCO, astfel că în acest circuit de la Europa Travel vei putea vizita și unele dintre cele mai frumoase edificii de cult din toată lumea, începând cu Voroneț.
Supranumită „Capitala Sixtină a Estului” datorită frescei exterioare cu „Judecata de Apoi”, Voroneț se identifică prin albastrul intens – pigment care ar fi fost creat special pentru această lucrare. Una dintre cele mai vechi așezări călugăreși, Mănăstirea Moldovița a fost ridicată de Petru Rareș, impresionând prin amestecul fascinant al culorilor frescei: roșu și maroniu. Mai departe, Mănăstirea Sucevița ce datează din secolul al XVI lea, deține frescele religioase care au fost cel mai bine păstrate din grupul bisericilor pictate, iar din acest motiv edificiul a fost catalogat drept „testamentul artei moldoveneşti”. Nu vei rata nici Mănăstirea Arbore, contruită de boierul Luca Arbore în anul 1503 și Mănăstirea Putna, unul dintre cele mai importante centre religioase și artistice ale țării și cea mai importantă ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare.
Cetăți ce sfidează timpul
În ultima parte a circuitului vei mai vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, fortificația care nu a fost cucerită niciodată, Cetatea Neamțului amplasată în cel mai înalt punct de pe Culmea Plaieșului ce a fost ridicată de Petru Mușat și întărită sub comanda lui Ștefan Cel Mare. Nu vor lipsi nici Casa Memorială a Luceafărului Românesc – Mihai Eminescu, din Ipotești, și Casa Memorială a lui Ion Creangă din Humulești.
Pe drumul spre casă vei traversa spectaculoasele Chei ale Bicazului și te vei bucura de panoramele spectaculoase asupra Lacului Roșu, numit astfel datorită stratului de argilă roșie depozitat pe fundul apei.
de Mădălina Isar
Sursa foto: pixabay.com
Oferta Circuit Maramures si Nordul Moldovei – tarife de la 899 lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-3*, transport autocar, ghid insotitor. *Oferta Speciala valabila pentru plecarea din 8 august! Posibilitatea de a achita si cu tichete de vacanta! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.