Călin Georgescu ar putea fi exclus de la alegerile prezidențiale 2025, dar motivele votului românilor rămân, scrie The Economist

 7 comentarii
Arhiva foto

Călin Georgescu, un fost cercetător în domeniul solului și specialist în dezvoltare durabilă, devenit adept al teoriilor conspirației, a fost aproape să devină președinte al României pe 8 decembrie, dar Curtea Constituțională a anulat alegerile înaintea turului 2, invocând influențe externe și manipularea rețelelor sociale, notează The Economist.

Călin Georgescu, un susținător declarat al lui Vladimir Putin și un critic al NATO și al UE, a trecut rapid de la un outsider la câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, cu 23%, și conducea în sondaje înaintea turului doi.

Campania sa, amplificată pe TikTok, a fost suspectată de finanțare ilegală și influență rusească. Totuși, Curtea nu a confirmat direct implicarea Rusiei, dar a concluzionat că algoritmii rețelelor sociale au distorsionat voința alegătorilor. Decizia de anulare a alegerilor a divizat opinia publică: unii cred că democrația a fost salvată, alții că a fost subminată, scrie The Economist.

„Rusia încearcă, cu siguranță, să influențeze alegerile în statele din apropiere. Moldova acuză Kremlinul că a cheltuit 15 milioane de dolari pentru a mitui cetățenii să voteze împotriva aderării la UE. Alegerile din Georgia de luna trecută au fost marcate de acuzații răspândite de fraudă electorală din partea partidului de guvernare prietenos cu Rusia”, notează sursa citată, cu referire la contextul politic din regiune.

Succesul lui Georgescu reflectă însă nemulțumirile economice și sociale ale românilor, mai ales ale celor din zone rurale și din diaspora.

„Cu toate acestea, dovezile că Rusia s-a aflat în spatele manipulării pe rețelele sociale din România sunt preliminare. Anularea alegerilor prezidențiale, pe de altă parte, este un pas extraordinar. Cei care au votat pentru domnul Georgescu se vor simți ignorați. Când alegerile prezidențiale vor fi reluate, acesta va fi probabil exclus. Dar motivele pentru care românii au votat pentru el nu pot fi interzise”, a mai notat The Economist.

Alegerile prezidențiale vor avea loc anul viitor, la o dată ce va fi stabilită de Guvern, după ce Curtea Constituțională a anulat pe 6 decembrie primul tur al alegerilor prezidențiale câștigat surprinzător de Călin Georgescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    dabaca2020 16.12.2024, 11:51

    Peste 90% din votantii impostorului ,NU au stiut nici ei ce voteaza ,si au fost luati de valul furieii pe actuala clasa politica ! Ei pur si simplu NU l-au cunoscut pe impostor ,ci numai din reclamele false de pe tyktok , Acest individ ,,,venit de nicaieri ,,cu ideile rusofone ,NU a avut o campanie transparenta ca sa stie , sa-l cunoasca publicul ! Am intrebat pe un tanar ? --Marine ,dar tu il cunosti pe acest individ ,ca spui ca l-ai votat ? - --Paii nu ,de unde sa-l cunosc ,doar ce am vazut pe telefon, si zice ca o sa fie bine !!!!! Acum ,cand ,a vazut -auzit multe despre adevarata fata a individului ,l-am intrebat ? --Acum ,ce faci ,il mai votezi ?? --- NUUU ,in nici un caz ,Acum tanarul a trecut in extreama si numai stie cu cine sa voteze ,Iar eu i-am spus variante ,cu care a fost de acord !!

    • Avatar comentarii

      Dingo48 16.12.2024, 13:36

      E clar ca multa lume are frustrari si neajusuri, dar sa votezi asa in bataie de joc si sa arunci tara in haos, cu siguranta nu e o solutie buna... Au fost si mai sunt si alti independenti care sunt mult mai decenti decat impostorul asta, deci variante sunt chiar daca nu vrei sa alegi pe cineva de la partidele ''clasice''. Si cel mai important e sa ne pastram drumul european, pentru ca nu am avut NICIODATA in toata istoria noastra vre-un beneficiu venit din est.

    • Avatar comentarii

      VyCToR1986 16.12.2024, 14:25

      Este mai bine sa votam pe unii care s-au balacarot in campanie si acum vin cu canditat comun?

  • Avatar comentarii

    Mirciulica 16.12.2024, 12:23

    Nu este o reală democrație când acțiunile unora, multi sau putini, sunt de tip legionar. Și când știm cu toții că sub o masca de ortodoxism ( care acum nici nu mai pare ortodoxism ) garda de fier a ucis cu sânge rece și a pledat spre anihilarea oricăror forțe politice adversare. De vina aici este și statul cu instituțiile sale, care au căzut în letargie, dacă nu cumva putem spune mai corect, complicitate. Nu că ar fi bun un agramat, un hăitaș, un plagiator, un poticnit, un gângav. Dar în niciun caz un alt individ roșu, sau rosu-verde. In individ care a luat-o razna cu idei și așa-zise principii primitive. In niciun caz.

  • Avatar comentarii

    Dan1966 16.12.2024, 13:44

    asa este când unii dintre noi renunta greu la copilarie....cred in povesti

  • Avatar comentarii

    ankadumitriu 16.12.2024, 14:24

    Nu ma bucura ca nu mai este lasat sa candideze.Acest impostor de joasa speta aceasta paiata ruseasca trebuie arestat si condamnat pentru inalta tradare

  • Avatar comentarii

    MAMIRA 16.12.2024, 14:48

    Se pare ca sub pretextul luptei contra "suveranismului extremist" ni se impune sa traim iar zilele adevaratilor legionari cand erau interzise valori ca PACEA sau BUNASTAREA GENERALA....

    • Avatar comentarii

      VolodimirZelenski 16.12.2024, 16:07

      Asta vrea CG: revenirea vremurilor legionariste.

ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!