Reacţia ambasadoarei Canadei la OMC
Într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare LinkedIn, ambasadoarea Canadei la OMC, Nadia Theodore, a subliniat: „Decizia Statelor Unite nu ne lasă altă opţiune. Am cerut consultări la OMC cu Guvernul Statelor Unite pe tema taxelor vamale nejustificate impuse Canadei.”
Un reprezentant al OMC a confirmat depunerea unei plângeri, la scurt timp după ce China a depus, la rândul său, o plângere împotriva regimului tarifar vamal punitiv impus de preşedintele Donald Trump.
Statele Unite au impus taxe vamale similare de 25% şi Mexicului. În acelaşi timp, Theodore a menţionat că a purtat un costum creat de designerul Lesley Hampton, un membru al Primei Naţiuni „Anishinaabe şi canadiene”, un gest simbolic de încurajare a canadienilor să cumpere produse locale, mai degrabă decât americane. În încheierea mesajului său, ambasadoarea a folosit formula „Elbows up”, un strigăt tradiţional de raliere şi rezistenţă din hochei.
Posibil compromis din partea Statelor Unite
În timp ce plângerea a fost depusă, guvernul american părea marţi să deschidă posibilitatea unui compromis cu vecinii săi.
Secretarul american al Comerţului, Howard Lutnick, a declarat pentru Fox News: „Am discutat la telefon cu canadienii şi mexicanii toată ziua. Preşedintele ascultă (…). Cred că va sfârşi prin a găsi o soluţie cu ei.” Lutnick a adăugat că o decizie ar putea fi luată în cursul zilei de miercuri.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Soluţionarea unui diferend la OMC implică mai multe etape. După depunerea plângerii, se angajează consultări între părţi. Dacă nu se ajunge la un acord, reclamantul poate solicita înfiinţarea unui Grup Special, alcătuit din trei sau cinci membri.
Părţile implicate pot face apel împotriva deciziei grupului. Totuşi, „Curtea de Apel” a OMC a fost paralizată din decembrie 2019, deoarece mandatele judecătorilor rămân vacante, din cauza blocării nominalizărilor de către Statele Unite, o practică începută în timpul administraţiei Barack Obama și continuată de următoarele administraţii ale lui Donald Trump și Joe Biden.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor