In fiecare luna vi s-a retinut o parte din salariu pentru asigurarea de sanatate, dar nu intotdeauna ati beneficiat de servicii medicale gratuite? Acest lucru se intampla deoarece nu toate serviciile sunt decontate din Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate. Libertatea va spune care sunt investigatiile medicale pentru care trebuie sa platiti.


Potrivit Legii nr. 95/2006, o mare parte din servicii nu sunt decontate din Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate. Iata care sunt acestea: 

– serviciile medicale acordate in caz de boli profesionale, accidente de munca si sportive, asistenta medicala la locul de munca ori sportivilor (acestea sunt acoperite de catre angajator);
– corectiile estetice efectuate persoanelor cu varsta de peste 18 ani;
– unele medicamente, materiale sanitare si tipuri de transport;
– fertilizarea in vitro;
– asistenta medicala la cerere;
– contravaloarea unor materiale necesare corectarii vazului si auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere;
– contributia personala din pretul medicamentelor, a unor servicii medicale si a dispozitivelor medicale;
– serviciile medicale solicitate de asigurat;
– unele proceduri de recuperare si de fizioterapie;
– serviciile acordate in cadrul sectiilor/clinicilor de boli profesionale si al cabinetelor de medicina a muncii;
– serviciile hoteliere solicitate de pacientii ale caror afectiuni se trateaza in spitalizare de zi;
– serviciile de planificare familiala acordate de medicul de familie in cabinetele de planning din structura spitalului;
– unele servicii medicale de inalta performanta;
– majoritatea serviciilor de asistenta stomatologica (la adulti se deconteaza doar urgentele: pansamentul calmant si incizia de acces. Pentru restul tratamentelor trebuie sa platiti);
– serviciile hoteliere cu grad inalt de confort;
– eliberarea actelor medicale solicitate de autoritatile care prin activitatea lor au dreptul sa cunoasca starea de sanatate a asiguratilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.