”Casa lui Hitler va fi distrusă. Fundațiile vor putea fi păstrate, însă o nouă clădire va fi construită”, a declarat ministrul de interne Wolfgang Sobotka pentru cotidianul austriac Die Presse — conform France Presse.

Potrivit ministrului, noua construcție clădită pe terenul pe care este acum casa lui Hitler, va fi utilizată în scopuri caritabile sau administrative.

Adolf Hitler, frustrat de minusurile fizice

Există persoane care cred că dorinţa nebună a dictatorului de a cuceri Europa este, de fapt, o încercare a acestuia de a compensa lipsurile pe care le avea din punct de vedere sexual.

Mai exact, potrivit mărturiilor unor istorici, Hitler ar fi avut un „micropenis” şi un singur testicul, deoarece cel de-al doilea nu a coborât în scrot. Pe lângă toate acestea, el suferea şi de hipospadias, o boală destul de întâlnită şi în zilele noastre, la 1 din 300 de copii, în urma căruia uretra nu se deschide în vârful penisului, ci în partea de dedesubt a organului genital. Citește și: „Hitler avea un micropenis şi un singur testicul”. Dezvăluirile istoricilor despre viaţa intimă a dictatorului nazist

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Playtech.ro
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix