După ce a câștigat trofeul MasterChef 2017, Robert Petrescu, medic stomatolog de meserie, a declarat ce va face cu premiul de 50.000 de euro. El a pus în practică un proiect de street food japonez.
Radu Petrescu ne-a preparat o frigăruie asiatică, Yakitori
Așa că, la festivalul de la Palatul Parlamentului, Robert Petrescu a gătit o serie de delicatese specifice Țării Soarelui Răsare. Pe lângă calamari și diverse sendvișuri japoneze, Radu a făcut și Gyoza (colțunași cu orez și sos), dar și Yakitori (frigărui cu pui sau porc, orez pentru sushi, salată, ceapă verde, susan și sosuri asiatice). Din meniu nu au lipsit sendvișurile care au chiflă neagră.
Iată cum le prezintă Robert Petrescu: “Avem aici un sendviș tempura. Puiul este marinat în ghimbir, usturoi, sake, sos de soia, apoi prăjit în doi timpi ca să iasă extrem de crocant. El vine cu o maioneză asiatică, cu sos de soia și wassabi, sosul e chili și o supă de ardei iute. Este ambalat apoi într-o chiflă din aluat de cozonac, colorată cu nero di seppia”. Un astfel de sendviș japonez costă 25 de lei.
La Wine and Food Festival au participat expozanți cu bunătăți specific spaniole, italienești, mexicane, columbiene și multe altele. În plus, în zona expozițională dedicată vinului s-au putut face precomenzi de vin, deoarece fiecare expozant a avut la dispoziție un sistem automat de preluare comenzi cu livrare și plata la livrare.
Recomandări
Imobiliare.ro: Chiria medie a ajuns la 550 de euro pentru un apartament de două camere. Studenții scumpesc piața cu 20%
CITEȘTE ȘI:
Cum vor afecta România schimbările climatice din lume, la vară. Ziua avem caniculă, iar seara furtuni
EXCLUSIV/Macanache, poveste de viață fără fard: “Nu trebuie să mergi acolo băut, pe când eu… abia știam unde e scena”
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Un bărbat din București a murit ars de viu după ce a pornit aerul condiționat. Greșeala pe care o fac mulți români
Viva.ro
Primele imagini cu Anca Țurcașiu alături de iubit: „Am lângă mine un om drag, la fel de liber ca și mine, care face din viața mea una minunată"
Libertateapentrufemei.ro
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
FANATIK.RO
Orașul distrus de un cutremur uriaș care va renaște din cenușă. Va avea blocuri după modelul celor din Barcelona
GSP.RO
„Cea mai controversată minge de meci din istorie”. Inclusiv Novak Djokovic a izbucnit după ce a văzut imaginile: „O rușine, suntem ținuți în «beznă»!”
FANATIK.RO
Stațiunile de pe litoralul românesc unde să nu mergi în luna august. Trebuie să le eviți neapărat. Ce s-a descoperit în apă
Unica.ro
Cel mai tatuat bărbat renunță la tatuaje. Cum arată după două sesiuni de îndepărtare a desenelor cu ajutorul laserului. Avea trupul acoperit în proporție de 96%
Orangesport.ro
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Păţania unui român care a cumpărat de pe internet o pastilă "care vindecă toate tipurile de cancer"
HOROSCOP
Horoscop 20 august 2024. Leii ar putea primi vești neliniștitoare în legătură cu anumite proiecte la care lucrează, cu finanțarea lor