Cât de greu au câștigat femeile din România dreptul la vot. Sfatul pentru „candidații în rochie”: „Să se bucure de fericitul privilegiu de a nu fi amestecate în luptele partidelor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Alegerile generale din 1-2 iunie 1939 reprezintă un punct de cotitură în istoria României, fiind pentru prima dată când femeilor române li s-a permis să voteze, drept câștigat după decenii de controverse, certificat printr-un decret-lege asupra reformei electorale.
Cuprins:
- Femeile puteau vota, dar nu puteau candida
- Sfătuite să-și aleagă cariere care să le protejeze farmecul
- „Când va vota mulţimea femeilor, va fi timpul deslănţuirii pasiunilor”
- Primele femei care au votat în România
- Au votat două femei și „cerul n-a vărsat ploaie de foc”
- Femeile nu și-au servit electoratul „în vecinătatea paharelor de vin”
- Soluție pentru femeile casnice care nu au primit drept de vot
- „Fac coadă la secţiuni numeroase femei”
- Dreptul deplin la vot, la instalarea comunismului
Actul legislativ a fost adoptat cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile din vara anului 1939, fiind considerat un succes parțial al mișcării feministe care a militat pentru obținerea drepturilor civile.
Femeile puteau vota, dar nu puteau candida
Noile prevederi legislative permiteau româncelor educate participarea la scrutin cu paranteza că femeile nu aveau dreptul să candideze pentru funcția de deputat, privilegiu rezervat exclusiv bărbaților.
Potrivit legii electorale din mai 1939, aveau drept de vot pentru alegerea deputaților cetăţenii români, „bărbaţi şi femei, care întrunesc condiţiunile următoare: a) Au vârsta de 30 de ani împliniţi; b) Sunt ştiutori de carte; c) Practică efectiv o îndeletnicire intrând în vreuna din următoarele trei categorii: 1. Agricultura şi munca manuală; 2. Comerţul şi industria; 3. Ocupaţiuni intelectuale. d) Nu intră în nici unul din cazurile de incapacitate sau nedemnitate prevăzute de legea de faţă”.
Aceeași lege specifica în clar că pentru a fi eligibil în Camera Deputaților, „se cere: a) A fi cetăţean român; b) A avea exerciţiul drepturilor civile şi a fi înscris în lista electorală pentru circumscripţia şi categoria de îndeletniciri pe care trebue s’o reprezinte; c) A avea domiciliul în România. Femeile nu sunt eligibile în Adunarea deputaţilor”.
Prin urmare, femeile puteau vota, dar nu puteau candida și nu se puteau implica în politica mare din ipostaza de membru într-un partid. Înscrierea doamnelor în partide politice era un subiect controversat, amplu dezbătut în epocă. Scenariul era respins hotărât de bărbații care ocupau funcții politice importante în statul român.
Sfătuite să-și aleagă cariere care să le protejeze farmecul
În anii ‘30, ziarele românești alocau pagini întregi dezbaterilor legate de implicarea femeilor în afacerile de stat. Aproape că nu era zi în care subiectul să nu fie abordat de gazetari, fiind prezentate „anchete” pentru cele două poziții, balanța înclinându-se în favoarea taberei care respingea prezența „candidaţilor cu rochie” în luptele electorale.
Interdicția era justificată curtenitor, ca fiind mai degrabă un privilegiu acordat doamnelor, prea delicate pentru a face față „patimilor din politică” și tensiunilor specifice cluburilor unde bărbații dezbăteau aprins soarta țării. Din moment ce nu aveau oricum drept de vot, participarea la negocierile electorale ar fi devenit de prisos și chiar „suspectă” în ochii cetățenilor. Erau sfătuite direct să-și aleagă alte cariere, care n-ar fi pus în pericol „farmecul femeii” și nu ar fi adus atingere reputației.
Într-un articol publicat în ziarul Universul, în ediția din 13 ianuarie 1930, mai multe personalități ale momentului și-au exprimat dezacordul cu privire la înscrierea doamnelor în partide. Concluzia fără echivoc a fost că politica este prea dură, deloc nobilă, astfel că nici doamnele și nici societatea nu ar fi avut nimic de câștigat.
„Când va vota mulţimea femeilor, va fi timpul deslănţuirii pasiunilor”
- „Femeea trebue să se bucure de fericitul privilegiu de a nu fi amestecată în luptele partidelor, unde fierb atâtea patimi şi interese, adesea puţin nobile. Destule carieri sunt deschise activităţii şi devotamentului ei, menţinându-i neştirbit prestigiul” este declarația dată ziarului Universul de A. EM. Lahovary, preşedintele Consiliului diplomatic.
- „În privinţa chestiunii dacă e bine ca femeile să se înscrie în partidele politice, în mod categoric sunt contra, în situaţiunea de astăzi. Lupta mare în sânul partidelor trebue să se dea în alegerile generale parlamentare. Ce rost ar avea femeile de a trăi în acel mediu de club politic, când n’au dreptul de a-şi da părerea şi a vota pe aşa zişii aleşi ai ţării? (…) Prin urmare înscrierea unor femei nu poate decât să le facă suspecte deocamdată în ochii cetăţenilor”, a fost explicația doctorului I. Costinescu, liberal fruntaș și fost primar al Bucureștiului.
Medicul și-a motivat dezacordul față de înscrierea doamnelor în partide, explicând că implicarea lor în viața politică era inutilă atâta vreme cât la acel moment nu aveau drept de vot și nici dreptul de a candida.
Un alt respondent, reputat profesor universitar, recunoștea meritul femeii în societate, dar nu-i găsea locul în rândul afacerilor politice de care chiar unii bărbați cu conștiință mai delicată încercau să scape.
- „Pentru a sprijini o astfel de ideie, prezenţa unor oameni nepărtinitori, cu conştiinţa în alb (dacă expresia aceasta e permisă) ar fi fost de un real folos în mijlocul parlamentului. Lângă astfel de arbitri morali, puteau sta şi câteva femei de reală distincţiune sufletească. Privind ca mame şi soţii grijile zilei de mâine, gândindu-se la duşmanii cari asediază acest stat şi streinii care îl minează înăuntru, aceste femei, cu marele prestigiu al maternităţii şi cu reală experienţă în ale traiului întemeiat pe muncă ar fi putut da vieţii noastre politice mai multă demnitate şi mai mult simţ de răspundere faţă de neam. Astfel, amestecarea câtorva feministe fără familie (cine nu are copii nu poate zice că are familie), a câtorva candidaţi cu rochie în luptele electorale, de care bărbaţii cu conştiinţă mai delicată nu ştiu cum să scape nu va schimba cu nimic situaţia ţării, ci va putea schimba cel mult situaţia câtorva persoane, care caută în politică un derivativ cerut până azi mondenităţii şi altor deşertăciuni”, era părerea profesorului S. Mehedinți (n.r. – probabil Simion Mehedinți, geograf, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române).
- „Va veni însă desigur vremea nu prea îndepărtată să vedem şi femeile exercitând toate drepturile politice, alese deputate, poate chiar şi senatoare şi desigur ministre. Nu le fericesc! (…) Femeea are alt rol însemnat în societate. Ca avocat nu pot zice că a reuşit să se impună la bară, şi nu văd succesele ce le-ar putea avea la tribuna parlamentară. Iar ca alegătoare, luând parte la adunările de la Dacia, sau la manifestaţiile de pe Calea Victoriei, în întâlnirile inevitabile cu agenţii poliţiei, nu vor avea desigur decât de perdut şi nimic de câştigat. S'ar duce înainte de toate tot farmecul femeii... Noroc numai că nu toate femeile se vor înscrie în partidele politice”, explica refuzul avocatul Alex. N. Gane, preşedintele Consiliului Legislativ în perioada 1925-1938.
- „Când va vota mulţimea femeilor, va fi timpul deslănţuirii pasiunilor în sânul ei, dar atunci va fi păcat de elita intelectuală a femeilor, după cum, în situaţiunea de astăzi, este păcat de elita intelectuală masculină”, a fost răspunsul lui I. Manu, consilier la Curtea de Casație.
Primele femei care au votat în România
Scandalurile legate de participarea la vot a femeilor, chiar și în cazul unor alegeri care priveau conducerea unei instituții publice, erau la ordinea zilei și stârneau dialoguri aprinse între cele două tabere. În ianuarie 1929 au fost organizate alegeri pentru desemnarea unui senator în „maturul corp” al Universității din Iași. La urne s-au prezentat inclusiv două doamne, Vera Myller-Lebedeff - prima femeie profesor universitar din România şi Elena Densușianu-Puşcariu - prima femeie doctor în medicină din România.
Îndrăzneala celor două profesoare nu a fost trecută cu vederea de gazetari și s-a pus chiar problema ca alegerile să fie anulate din moment ce femeile nu aveau drept de vot.
„Este evident că cele două doamne profesoare de la Iaşi nu au drept de vot. Pentru că dreptul acesta nu decurge şi nu poate să decurgă numai din calitatea profesională a insului. Constituţia noastră prevede - pe cale de interpretare - că numai bărbații au exercițiul drepturilor politice. Dacă dreptul de vot în colegiul universitar ar decurge numai din calitatea de profesor, atunci doamnele amintite ar avea drepturi care depăşesc Constituţia. Ceea ce e absurd”, nota cu litere bolduite ziarul Cuvântul în ediția din 3 ianuarie 1929.
Au votat două femei și „cerul n-a vărsat ploaie de foc”
În replica acestui articol critic la adresa „intruselor” din Iași care și-au alocat drepturi pe care nu le permitea Constituția, Margareta Paximade, prima femeie avocat înregistrată în Baroul Argeş și una dintre liderele mișcării feministe din perioada interbelică, a argumentat cu ironie de ce votul profesoarelor universitare a fost perfect legal.
„Au votat două femei la alegerile universitare din Iaşi! Şi totuş nu s’a cutremurat catapiteasma bisericilor, cerul n’a vărsat ploaie de foc şi niciunul din cataclismele anunţând sfârşitul pământului sau măcar al acestei nenorocite ţări nu s’a întâmplat, deşi, adevăr zic vouă, femeile au votat”, începe avocata Paximade dreptul la replică în numele doamnelor aspru criticate.
Lidera mișcării feministe a demonstrat că Vera Myller-Lebedeff și Elena Puşcariu au acționat în cadrul legal, fără să fie intruse în drepturile rezervate „mintosului bărbat”, atâta timp cât Constituția permitea profesorilor universitari să voteze fără să facă diferența de gen.
„Când Constituţia dă dreptul de vot şi eligibilitate profesorilor universitari nu pot fi excluse de la acest drept femeile cari, pe baza îndeplinirii condițiunilor de capacitate cerute, fac parte din colegiul universitar. Iată pentru ce alegerile de la colegiul universitar din Iași s’au făcut în cadrul legii și pentru ce cele două doamne, cari au votat, n’au fost nişte intruse în drepturile rezervate numai mintosului bărbat, ci s’au aflat pe locurile lor, ocupate în baza calităţilor ce se cer oricărui profesor universitar”, concluziona avocata Margareta Paximade într-un articol publicat în ziarul Adevărul, ediția din 6 ianuarie 1929.
Astfel, Vera Myller-Lebedeff și Elena Puşcariu au rămas în memoria colectivă drept primele femei din România care și-au exercitat dreptul la vot, valorificând o lacună legislativă. Constituția din 1923 nu acorda drept de vot femeilor, dar nici nu-l interzicea.
Femeile nu și-au servit electoratul „în vecinătatea paharelor de vin”
A fost nevoie să treacă încă un deceniu pentru ca femeilor române să li se recunoască prin Constituție dreptul la vot. Activistele care au militat decenii la rând pentru emanciparea femeii, pentru implicarea ei în structurile sociale și politice au fost sceptice că noile prevederi legale menționate în Constituția din 1939 vor fi asimilate și acceptate imediat.
„O constituţie nu poate fi judecată decât în spaţiu şi timp prin roadele ce dă”, spunea în primăvara anului 1939, într-un interviu acordat publicației Ilustrațiunea Română, Alexandrina Cantacuzino, una dintre liderele feministe din România în anii '20 și '30, conducătoarea Consiliului Național al Femeilor din România și vicepreședintă a Consiliului Internațional al Femeilor.
În aceeași publicație, Ortansa Satmary, și ea lideră a mișcării feministe, a fost la fel de rezervată cu privire la punerea în aplicare a noii Constituții, îngrijorată de lipsa de moralitate din politica românească. „Aşteptăm ca noua lege electorală să aplice în întregime principiul constituţional. (…) În campaniile lor de propagandă politică în trecut, femeile nu şi-au servit electoratul prin oratorii demagogice, în vecinătatea paharelor de vin, ci prin acţiune de ajutoare, de asistenţă socială şi culturală”.
Soluție pentru femeile casnice care nu au primit drept de vot
Avocata Margareta Paximade a fost mult mai tranșantă, reproșând că noua constituție discriminează femeile, acordând drept de vot doar doamnelor dintr-o anumită categorie, care făceau parte dintr-o breaslă anume, care aveau câștiguri salariale, fără să acorde drepturi politice femeilor educate, dar casnice. Cu mult sarcasm, avocata venea și cu o soluție pentru aceste doamne: să muncească fiecare în casa alteia contra unei sume de bani.
„Totuşi recunosc că Constituţia nu ar împiedica o discriminare. O singură condiţie este de ordin constituţional: participarea la drepturile politice numai a celor care fac parte, printr’o activitate efectivă, dintr’o categorie de muncă manuală sau intelectuală. Stăruie în mintea mea o întrebare şi în sufletul meu o grijă. Femeile cele multe, care muncesc în gospodăria lor cu modestie şi totuși cu nepreţuită utilitate, intra-vor oare în vre’o categorie de muncă? Şi grija mea vine, de acolo, că în alte ţări - fosta Austrie - atunci când s’a pus această chestiune, răspunsul a fost că nu formează categorie de muncă decât activitatea salariată. Şi iată femeia, nedreptăţită printr’un complex de împrejurări sociale şi de ordin familiar, atunci când munca ei nu are altă plată decât mulţumirea, pe care o poate citi în ochii alor ei şi nădejdea unei recunoştinţe, este pedepsită tocmai pentru aceasta, cu refuzul drepturilor politice. Nu rămâne decât o soluţie. Fiecare femeie să gospodărească pe viitor contra plată în casa alteia”, răspundea acid avocata Margareta Paximede în același material de presă dedicat de publicația Ilustrațiunea Română dreptului femeilor la vot.
„Fac coadă la secţiuni numeroase femei”
Așadar, primele alegeri parlamentare când femeilor din România li s-a acordat dreptul să voteze „în rând cu bărbații” au fost organizate în 2 iunie 1939. Pe listele electorale de atunci erau trecuți 2.025.123 de cetățeni români, știutori de carte, de peste 30 de ani și încadrați în muncă.
Ziarele titrau cu litere mari că femeile votează pentru prima dată în aceleași condiții ca bărbații. Gazetarii remarcau că diferența dintre numărul votanților de la alegerile anterioare, când femeile nu aveau voie la urne, și cel din iunie 1939 nu era mare. Putem deduce astfel că nu multe dintre româncele din acea perioadă îndeplineau condițiile impuse de Constituție pentru a se putea prezenta la vot.
„Azi au loc alegerile pentru Cameră. După dispozițiile Constituției dela 27 Februarie votează numai cine practică efectiv o îndeletnicire în cele trei categorii: agricultură și muncă, industrie și comerț și profesiuni intelectuale. În acelaș timp votează numai știutorii de carte, iar dintre aceștia numai cei în vârstă de 30 ani. FEMEILE votează azi pentru prima dată, în aceleași condiții ca bărbații. Totalizându-se numărul bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiunile menționate mai sus, s-a constatat că numărul lor e de 2.025.123, cifră care se apropie foarte mult de numărul votanților din trecut”, nota ziarul Timpul în ediția din 2 iunie 1939.
Într-o altă publicație din epocă, într-un articol dedicat alegerilor din iunie 1939 era semnalată prezența mare a femeilor în fața secțiilor de votare. „Fac coadă la secţiuni numeroase femei. E de mirare câte femei acceptă de bună voe să arate că au mai mult de 30 de ani”, se deschide articolul din ziarul Semnalul, ediția din 2 iunie 1939.
„În faţa secţiunilor de votare încă dela orele 7 dim, o mulţime disciplinată s’a aşezat în coloane de câte doi, formând coade răbdătoare. O notă cu totul nouă şi pitorească o formau femeile cari de data aceasta, scoase dintr’o întârziată şi nefirească minoritate, vin să-şi dea conştiente votul”, remarca și Curentul într-un amplu reportaj rezervat alegerilor pentru Cameră.
Dreptul deplin la vot, la instalarea comunismului
În 1939 a fost făcut un prim pas pentru femeile educate și salariate care au putut să-și exercite dreptul la vot. A fost nevoie să mai treacă încă șapte ani, să se sfârșească un război și să cadă un regim pentru ca în România să fie acceptat votul universal care să permită tuturor cetățenilor să-și aleagă parlamentarii.
Femeile române au putut vota fără restricții abia în noiembrie 1946, odată cu venirea la putere a guvernului Petru Groza. Acest scrutin nu a fost considerat unul liber, ci marcat de o puternică propagandă, tactici de intimidare și abuzuri electorale care au dus la un rezultat dezastruos obținut de partidele istorice.
IulianH6 24.11.2024, 15:36
Din păcate, multi masculi au mentalităti de Talibani obsedati de putere, avere, control, etc...arată de parcă Nu sunt născuti din Femei...Nu au mame, surori, iubite. Halal
Cenzurat 24.11.2024, 16:06
Dar de ce nu se pacifica cum până la 1923 nici 90% din bărbați nu puteau vota? Era în vigoare votul cenzitar, iar 90% din bărbați nu își permiteau să voteze. Intrând în primul război mondial, guvernul și regele le-au promis soldaților că dacă merg la război primesc drept de vot și pământ. Deci bărbații au primit drept de vot pentru că au murit pentru tara. De ce nu se specifica lucrurile astea pentru a oferi un context? Sau interesul e sa victimizeze femeile că vai, nu au votat până la 1939?, doar cu 15 ani mai târziu decât majoritatea bărbaților, bărbați care totuși și-au câștigat dreptul de vot în război.
parpalache 24.11.2024, 17:35
Pai nici acum(dupa„integrare”),nu toate femeile pot candida!Șoșoaca este exemplul cel mai cunoscut!