Este bine să le spunem bărbaților noștri că rolul lor în educația unui copil e important, e esențial. Să încurajăm atașamentul față de acesta, implicarea lor în îngijirea copilului. Există femei care, odată devenite mame, intră numai și numai în acest rol. Nu mai sunt femei, amante, prietenele soților lor. Devin furnizoarele de biberon și de răspund imediat la orice nevoie a copilului, uitând de oricine altcineva. Ba chiar interzic, mai mult sau mai puțin fățiș, ca tatăl să se implice. Îi spun că nu se pricepe, că e treabă de femeie, etc. E modul lor de a fugi din relație și asta nu face bine nimănui. Nici căsniciei, nici copilului. Dacă te-ai decis să faci un copil, atunci fă bine și întreține o relație bună cu tatăl acestuia. Ca să crească armonios, copilul are nevoie de atmosferă calmă și caldă. Nu-ți face iluzii că e prea mic să înțeleagă ceea ce se petrece între voi și că nu îl afectează înstrăinarea voastră. Pentru că el simte tot. Și nu face greșeala de a-l despărți de tatăl său. S-ar putea să ți-o plătească cu vârf și îndesat mai târziu pentru asta.
Aceasta e greșeala mamelor. Ele ar trebui să le dea soților și taților copiilor lor sentimentul că sunt importanți. Pentru că sunt foarte importanți. Copiii ai căror tați se implică activ în creșterea și educarea acestora au rezultate mai bune la școală, sunt mai stabili emoțional și mai sănătoși. Tații sunt cei care știu să educe un băiat și să-i tempereze ieșirire nepotrivite date de excesul de testosteron din adolescență, de exemplu. Pentru că, dacă mama încearcă să facă asta, ea se simte ulterior vinovată. Crede că a exagerat și nu rezistă șantajelor afective la care copiii sunt experți din fragedă pruncie (dacă se uită la tine cu ochi mari și umezi cum să-l refuzi cu când cere a treia înghețată?!). Tații sunt mai fermi, ei pot să refuze fără să se simtă vinovați. Și bine fac. Pentru că cei mici au nevoie de autoritate și de reguli.
Tata este cel care încurajează asumarea de riscuri. Mama e mai fricoasă. Dar asumarea de riscuri e bună în viață câtă vreme știi unde să te oprești. Tata e cel care îți arată asta. Tata își învață fiul sau fiica să fie competitiv/ă, să vrea să fie primul. Mama nu e așa de concetrată pe competiție, ea vrea să-i fie bine progeniturii. Dar în viață suntem deseori supuși competiției și e bine să învățăm regulile. Deci taților din lumea întreagă, asumați-vă rolul vostru educativ! Contribuția voastră la binele copilului e foarte importantă.
Articol realizat de Iuliana Alexa, redactor șef PSYCHOLOGIES România
Îi puteți scrie Iulianei Alexa la: iuliana.alexa@ringier.ro
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/03/Iuliana-Alexa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_76b8559dc362c6dfa9e260416edecbeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c5d98f0ddc021015d4432a56a817ac73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_207a1a9aa1414a01e0ea2712218bb505.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_459d1cfc9decb4aca57691b2f8b3a3b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_821165cffa52cb8ab48f1dbc1cd8867d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b7d7a36d03efb26809a83f4e57d99920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e1d3c6342737b678d90db461181b851d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/04/shutterstock_181414673.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-raicu-despre-melodia-lansata-de-fratii-velea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/paris-jackson-si-michael-jackson-tatal-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-dumitru-angelescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mamaia-fratelli-summerland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-gemeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/comenzi-paste-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ploi-torentiale-vijelii-si-grindina-in-22-de-judete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.