Cât timp trebuie păstrate actele contabile! Află la ce riscuri te expui dacă nu respecţi toate prevederile legale

Comentează

Conform art. 25 alin. (1) din Legea Contabilităţii 82/1991, cu toate modificările şi completările ulterioare, registrele de contabilitate şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară (facturi, chitanţe, registre de casă, deconturi etc.) se păstrează în arhivă timp de 10 ani.
Există însă şi o excepţie, şi anume statele de salarii, pe care trebuie să le păstrezi 50 de ani. Potrivit unor amendamente aduse legii în ultimii ani, în cazul societăţilor comerciale pe acţiuni, se pot stabili, prin ordin al ministrului finanţelor, unele registre de contabilitate şi alte documente financiare justificative care se păstrează o perioadă mult mai scurtă: numai 5 ani.

Spaţii special amenajate

Calculul perioadei se face cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia ai întocmit documentele respective.
Potrivit legii, toate documentele arhivate trebuie grupate în dosare numerotate, şnuruite, parafate şi păstrate în spaţii special amenajate, pe care să le asiguri împotriva degradării sau sustragerii şi să le dotezi cu mijloacele legale de prevenire a incendiilor.
Nu poţi elimina singur din arhivă documentele al căror termen legal de păstrare a expirat. Trebuie să constitui o comisie sub conducerea administratorului firmei, a directorului economic sau a unuia dintre cenzori, după caz.
Doar dacă eşti unic asociat şi administrator sau dacă activezi ca persoană fizicăproducător individual, ai dreptul să selecţionezi singur documentele ce urmează a fi eliminate din arhivă şi să întocmeşti procesul-verbal în care consemnezi această activitate.


Aprobare de la Arhivele Naţionale

Procesul-verbal de selecţionare, însoţit de inventarele documentelor propuse spre eliminare, precum şi de inventarele documentelor ce se păstrează în arhivă, trebuie să îl înaintezi spre aprobare comisiei din cadrul serviciului teritorial (judeţean) al Arhivelor Naţionale.
Abia după aprobarea primită de la această comisie, poţi scoate documentele din arhivă şi le poţi distruge sau trimite la o unitate de colectare a deşeurilor.

E bine de ştiut

Ar fi bine să aveţi în vedere că, în caz de pierdere, de sustragere sau de distrugere a unor documente contabile, legea prevede că acestea trebuie reconstituite în termen de maximum 30 de zile de la constatare.
Nerespectarea acestor prevederi legale privind arhivarea documentelor constituie contravenţii, dacă faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni, şi se pedepsesc cu amenzi cuprinse între 400 şi 30.000 de lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește