Cătălin Drulă, apel pentru construirea unui pol de dreapta. Zece obiective anunţate de liderul USR

 2 comentarii

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a cerut sâmbătă delegaţilor prezenţi la congresul partidului un mandat în vederea construirii unui pol de dreapta, care să câştige alegerile de anul viitor. Liderul USR a anunţat zece obiective în jurul cărora ar urma să fie alcătuit un viitor program de guvernare, informează Agerpres.

UPDATE ora 18:00. USR a votat, sâmbătă, un mandat pentru constituirea unui pol de dreapta la alegerile din 2024, potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii politice.

"USR a votat în cadrul unui congres organizat sâmbătă, la Sala Radio, un mandat pentru formarea unui pol de dreapta la alegerile din 2024. 647 de delegaţi au votat pentru mandatul propus de Cătălin Drulă, au fost doar 5 voturi împotrivă şi 48 de abţineri", se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Cătălin Drulă a menţionat că în lunile următoare va avea discuţii cu partide, oameni politici, organizaţii civice, antreprenori şi oameni din mediul academic.

„Vin astăzi în faţa dumneavoastră şi a tuturor celor care cred într-o Românie liberă şi modernă să spun ferm şi tare că nu îi vom lăsa. Nu vom lăsa frica şi deznădejdea să învingă speranţa într-un viitor european. Vom construi o alternativă reală. Vom fi schimbarea pe care România o aşteaptă. Vă cer astăzi un mandat pentru construirea unui pol de dreapta care să unească în jurul USR toate forţele care vor o Românie liberă şi europeană", a spus liderul USR.

El a propus zece angajamente în jurul cărora va fi construit un viitor program de guvernare.

  • Reconstrucţia statului, în baza unor principii precum „onestitatea şi performanţa" - el a susţinut „tăierea" birocraţiei şi regionalizarea;
  • Egalitatea în faţa legii şi a Constituţiei - Drulă a subliniat că „sinecuri precum pensiile speciale" trebuie desfiinţate;
  • Consolidarea democratică, reforma serviciilor secrete, întărirea independenţei justiţiei, educarea copiilor în spiritul unei societăţi deschise;
  • Libertatea individuală - „Fiecare trebuie să fie liber să-şi trăiască viaţa aşa cum crede de cuviinţă şi fiecare are responsabilitatea să îi trateze pe ceilalţi cu decenţă şi respect", a precizat liderul USR;
  • Menţinerea drumului euro-atlantic al României, „dublarea" eforturilor în vederea intrării în Schengen, dar şi pentru „a deveni o ţară care contează" în Uniunea Europeană şi NATO;
  • Diaspora românească - Drulă a precizat că trebuie făcut „mult mai mult pentru milioanele de români" care trăiesc în afara ţării. „Să nu uităm că suntem o singură naţiune şi că viitorul nostru este comun, indiferent dacă trăim dincoace sau dincolo de graniţe", a spus el;
  • Responsabilitate bugetară: tăierea cheltuielilor inutile, oprirea „avalanşei împrumuturilor şi a datoriilor", reducerea taxelor şi răsplătirea „corectă" a muncii cinstite;
  • Un mediu sănătos: protejarea pădurilor, a ariilor naturale, a calităţii aerului, investiţii în energie curată şi asigurarea independenţei energetice a ţării;
  • Educaţie „pentru viitor". Liderul USR a precizat că „nu există viitor al unei naţii fără un sistem de educaţie performant" şi a pledat pentru orientarea banilor statului cu prioritate către acest domeniu;
  • Un parteneriat corect cu mediul privat: „predictibilitate" fiscală, „uşurinţa" de a face afaceri - „Fără un sector privat puternic, nu există prosperitate", a declarat Cătălin Drulă.

USR este astăzi „liderul opoziţiei democratice” din România şi „planul” său este să unească forţele de dreapta într-o singură mişcare suficient de puternică pentru a câştiga alegerile, a punctat Drulă.

„Sunt 10 angajamente pentru viitorul nostru program de guvernare. 10 angajamente pentru o Românie modernă şi europeană. Planul nostru este să unim în jurul USR toate forţele de dreapta într-o singură mişcare suficient de puternică să câştige alegerile, să reformeze statul şi să garanteze destinul european al României. Putem face asta. De fiecare dată când viitorul democratic al ţării noastre a fost ameninţat, forţele de dreapta s-au mobilizat şi au învins. 1996, 2004, 2014. Acum e rândul nostru să facem asta", a mai spus liderul USR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    AlexisAlex 17.06.2023, 18:49

    "Educarea copiilor în spiritul unei societăţi deschise; Libertatea individuală – „Fiecare trebuie să fie liber să-şi trăiască viaţa aşa cum crede de cuviinţă ". Cred ca intelegem cu totii la ce/cine se refera domnul Drula. Nu o sa reusesc niciodata sa inteleg de ce asa ceva e o prioritate. Nu devine usor-usor tot o idelogie? Asta e unul din principalele motive pentru care nu o sa votez Usr niciodata.

    • Avatar comentarii

      Gandalf_the_Grey 18.06.2023, 00:13

      Libertatea (nu gazeta de față) e cu mult mai mult decât ce sugerezi (și incriminezi tu). E pură propagandă de joasă speță tip haurist să spui că noțiunea de libertate se referă doar la „anumite grupuri” cu curcubeu. E rea-voință și manipulare. E felul în care ham-ham-iștii fac electoratul să se sperie de democrație. Clar, tovarășe ilici?

  • Avatar comentarii

    AlexisAlex 18.06.2023, 22:06

    Nu fac altceva decat sa urmaresc polii libertatii si ai democratiei (USA, UK, Franta etc.) si sa ma ingrozesc. Au devenit o dictatura a minoritatii. Si, iarasi: de ce e asta o prioritate, intr-o lume cu probleme infinit mai mari? PS: Remarca, te rog, faptul ca nu te-am jignit si, daca poti, pastreaza acelasi ton!

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește