O categorie de români scutită până acum de taxe va plăti impozit din 2026: „E strigător la cer!”

 2 comentarii
O persoană cu o mănușă în mână sapă un ristav cu legume

O nouă categorie de români ar putea fi afectată de taxe din 2026. Guvernul susține că sumele vor fi ajustate în funcție de construcție și zonă.

Noile categorii de construcții, vizate de taxe în 2026

Fermierii sunt vizaţi direct de modificările aduse Codului Fiscal, care prevăd impozite noi pentru construcţiile agricole. Noul Cod Fiscal aduce impozite pe sere, solarii, silozuri și depozite de cereale, o categorie de construcţii care era scutită de taxe până acum, potrivit Observator News.

Astfel, se va modifică baza de calcul pentru terenurile agricole extravilane. Legumicultorii sunt revoltați deși construcțiile de producție vor beneficia de o reducere de 50% a impozitului, faţă de cea aplicată clădirilor economice.

Iar valoarea impozitului va depinde de rangul localității și de zona în care este amplasată construcția. Fiecare administrație locală ar urma să stabilească nivelul taxei.

Fermierii atrag atenția că introducerea impozitului pe sere, silozuri sau depozite riscă să descurajeze investițiile și să submineze eforturile de creștere a producției locale.

„E ca şi cum ai mai bate un cui în plus în coşciugul agriculturii româneşti la ora actuală. Au fost creşteri de TVA, de accize la motorină, de imputuri, de energie electrică. Încă o taxă, nu ştiu unde vom ajunge. Ne îndreptăm spre dezastru", spune fiermierul Leonard Cicic, pentru sursa citată.

„E strigător la cer!”, a spus cu amărăciune Cornel Stroescu, un alt fermier. El cataloghează această măsură ca fiind una „criminală” pentru România. „Nu poţi doar să aplici taxe şi impozite, fără să ajuţi oamenii să se dezvolte, să producă”, a mai adăugat el.

Cum sunt afectați fermierii români

- Creșterea costurilor de producție: Producătorii de legume în solare și sere vor avea cheltuieli suplimentare anuale, care ar putea duce la scumpiri.

- Investiții mai greu de recuperat: Silozurile și depozitele sunt investiții costisitoare. Impozitarea lor va prelungi perioada de amortizare.

- Presiune pe micii fermieri: Gospodăriile de familie, deja afectate de secetă și costuri mari la energie, ar putea întâmpina dificultăți suplimentare.

- Posibilă creștere a prețurilor alimentelor: Costurile noi ar putea fi transferate în prețul final plătit de consumator.

Social-democrații vor să oprească măsura pe ultima sută de metri

Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026 și face parte din pachetul doi de măsuri fiscale adoptat de Parlament pentru reducerea deficitului bugetar.

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, a anunţat, în ultimele zile, că se opune categoric unei asemenea taxe. El a afirmat că iniţiativa s-a „strecurat pe furiş în lege", în afara deciziei politice agreate de Coaliție.

Grindeanu spune că va solicita revenirea la forma anterioară, astfel încât solariile şi alte asemenea anexe gospodăreşti să fie scutite de impozit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Ransom 02.12.2025, 22:32

    Când impozitam și BOR-ul? Va e frica? Au cei mai multi bani, afaceri. Păi așa afaceri vrem și noi să facem, fara impozite. Numai cu Maybach se plimba. Și dacă tot vreți să mai impozitați ceva puteți începe și cu mașinile cu motoare de 3000cmc înmatriculate pe numele unor persoane cu handicap sau veterani sa fie scutiți de impozite. Sa fim serioși, pot merge și cu motoare de 1.2.

  • Avatar comentarii

    Prepurgel 03.12.2025, 07:54

    In timpul guvernarii Convenției Democrate(1996-2000),premierul Victor Ciorbea a incercat sa anuleze privilegiile„revoluționarilor”(care de la câteva zeci, ajunsesera la vreo 30 de mii)!Ei bine„presa”(mai mult ca sigur la„sugestia”unor Ambasade) a facut scandal-Ciorbea fiind nevoit sa renunțe!Iar micii producatori de legume și fructe or fi ei„mici”dar subvențiile primite și prețurile practicate...sunt mari! Cât despre marii fermieri,odata Basescu(la un congres) i-a intrebat de ce prefera ei sa vânda grâul la export cu 85 de dolari tona(iar România sa importe...faina și...aluat) și neprimind un raspuns,a tras concluzia:Fiindca le convine!Bagând in buzunarele proprii subvenția primita!

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!