Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani „face progrese bune” în urma operației, au precizat reprezentanții Palatului. Ea a fost condusă acasă de la spitalul privat London Clinic fără nicio apariție publică.
„Prințul și prințesa doresc să mulțumească enorm întregii echipe de la clinica din Londra, în special personalului de asistență medicală dedicat, pentru îngrijirea pe care au acordat-o. Familia Wales continuă să fie recunoscătoare pentru urările de bine pe care le-a primit din întreaga lume”, se mai precizează în anunțul citat.
Natura exactă a operației nu a fost dezvăluită, dar prințesa va avea nevoie de câteva luni de recuperare. Palatul a precizat că intervenția nu are legătură cu cancerul.
Este de așteptat ca prințesa Catherine să își reia îndatoririle oficiale abia după Paște, în timp ce soțul său, prințul de Wales, s-a retras temporar din rolul său regal pentru a se ocupa de îngrijirea ei și a celor trei copii ai lor.
Și regele Charles al III-lea este internat în London Clinic, unde a fost operat pentru prostată mărită. Potrivit surselor citate, regele, care a fost internat pe 26 ianuarie, a vizitat-o pe Kate în spital.
La rândul său, monarhul, în vârstă de 75 de ani, va fi disponibil pentru chestiuni de stat în timpul spitalizării, dar nu va îndeplini alte îndatoriri timp de până la o lună.
Foto: Hepta
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Fiica Ralucăi Moianu, Mara, a uimit pe toată lumea când a anunțat că s-a măritat și e însărcinată, la doar 19 ani, cu un bărbat cu 14 ani mai mare. Acum, cele mai noi imagini cu cuplul au stârnit valuri de reacții! Cum s-au afișat cei doi / FOTO
Viva.ro
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Libertateapentrufemei.ro
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Adevarul.ro
„Mă duc să le salut pe doamnele de la Lidl”. Românii se mobilizează pe rețelele sociale împotriva boicotului lui Călin Georgescu
Elle.ro
Andreea Berecleanu, surpriză emoționantă din partea fiicei sale, Eva: „De când e mică”
Unica.ro
Ce a spus Alexandra, mama Biancăi Censori, după ce fiica ei s-a dezbrăcat complet pe covorul roșu de la Premiile Grammy 2025. Pozele cu soția lui Kanye West s-au viralizat în doar câteva minute în toată lumea!
Observatornews.ro
Martin Scorsese a lăudat producţiile româneşti din ultimul deceniu: "Îmi plac foarte mult Mungiu, Puiu şi Radu Jude". Reacţia regizorilor
HOROSCOP
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine