Ipoteza, adusă în discuție de surse apropiate echipei de investigație a poliției, pare logică, dar încă nu este confirmată definitiv, deoarece ancheta judiciară este încă în curs.
În momentul izbucnirii incendiului, apartamentul în cauză era gol, iar chiriașul se afla afară, astfel că nu a putut interveni la timp.
Potrivit imaginilor video, incendiul a început și s-a răspândit pe terasă. Așadar, focul nu a pornit din interiorul locuinței, ci din exterior, iar prima sursă de foc vizibilă a fost copertina electrică.
Se pare că a fost o defecțiune electrică, în condițiile în care chiriașul apartamentului de unde s-a propagat incendiul a declarat în fața autorităților că nu a lăsat niciun aparat electric pornit în momentul în care a ieșit din casă, conform informațiilor publicate de ziarul Levante EMV.
Surse din administrația blocului au menționat că mulți locatari au copertine electrice, dar nu s-au confruntat anterior cu probleme similare.
Incendiul a izbucnit pe balcon
Un specialist în analiza incendiilor din cadrul Consorțiului de Pompieri din Valencia a subliniat că, din imaginile disponibile, se pare că incidentul a fost cauzat de o defecțiune electrică începută pe balcon.
Durata investigației pentru a stabili cauza exactă este incertă și depinde de mai mulți factori, inclusiv declarațiile proprietarului sau chiriașului apartamentului.
O clădire de 14 etaje din cartierul Nou Campanar din Valencia a fost complet cuprinsă de flăcări și distrusă, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament aflat la etajul 7 și s-a extins rapid.
Cel puțin 10 persoane au murit în incendiu, oamenii scăpați din infern declarând că „totul a ars rapid, în cinci minute”.
Blocul de 14 etaje care a ars era administrat de o româncă, Adriana Banu, care a precizat că vântul puternic a făcut ca focul să se răspândească „foarte repede”.
FOTO: Profimedia
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!