REFERENDUMUL A FOST INVALIDAT, TRAIAN BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI, a decis azi Curtea Constituţională.
"Decizia CC e antinaţională. De acum încolo, CC să coabiteze cu Traian Băsescu", a declarat cu puţin timp în urmp vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti.
"Este o decizie împotriva realităţii, a cifrelor, antinaţională. De acum încolo, CC să coabiteze cu Traian Băsescu", a spus Haşotti.
El a mai declarat că între USL şi Traian Băsescu nu poate să existe "niciun fel de dialog, de coabitare" şi că, prin verdictul de azi, Curtea a contribuit "la adâncirea crizei politice din România.
Curtea Constituţională a constatat, în şedinţa de azi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.