Ce a făcut-o pe o româncă din Franța să renunțe la inginerie ca să fie consilier în carieră. „Mergem ca roboții la școală, ne angajăm și stăm în birouri până ni se termină viața”

Comentează

După un curs de orientare în carieră când era încă inginer în Paris, Magda Roaită și-a dat seama că își dorește și ea să-i ajute pe alții să își găsească locul de muncă ideal. Acum ghidează francezi și români de toate vârstele să afle ce job li se potrivește.

Magda Roaită este de patru ani consilier profesional. Lucrează online acum, în pandemie, în satul Loire, la două ore de Paris, unde s-a mutat când a început criza sanitară. Crede că modelul ei de intervenție ar trebui aplicat în primul rând tinerilor. „Copilul e învățat de mic: dacă ești artist, nu ești bine plătit. Deja există acea carapace din care nu poți ieși. Mai este limitarea că nu poți fi antreprenor, că nu câștigi. Și atunci, ce facem? Mergem ca roboții la școală, ne angajăm și stăm în acele birouri până ni se termină viața?”, a spus Magda pentru Școala 9.

Magda Roaită

Clasa a XI-a, înainte de terminarea liceului, ar fi perioada potrivită pentru un astfel de program, crede Magda, tocmai pentru a preveni acel „rău de serviciu” pe care îl capeți după 30 de ani.

„Când am venit aici și mă întrebau ce tip de Bac am dat, nu înțelegeam ce vor să știe. De fapt, ei au 20 de filiere de Bac. Când aud matematică-informatică, li se pare ceva extravagant. Există Bac specific pe orice aici”, spune românca. Crede că fiecare ar trebui să își găsească „filiera” mai ușor și să i se ramifice opțiunile de mic.

În timp ce în România se vorbește despre scăderea calității învățământului superior din cauza admiterii foarte ușoare, pe bază de dosar, Franța are grijă să îi selecteze pe tineri astfel încât să aibă fiecare un drum profesional potrivit. Sunt respectate și profesiile care nu necesită facultate și mulți tineri sunt încurajați să le aleagă.

Dezorientarea în carieră, din liceu

Magda Roaită s-a trezit la 18 ani că habar n-are la ce facultate să dea. Deci se încadra în majoritatea. Toate prietenele ei dădeau la Academia de Studii Economice doar fiindcă era la modă. „Un prieten de familie, profesor la Politehnică, m-a întrebat ce vreau să fac. «Orice, dar să fie diferit, nu ca toată lumea, i-am spus».” Așa a ajuns să facă Inginerie în franceză la Politehnică. La distanța a 16 ani, se felicită totuși pentru alegere, fiindcă așa a ajuns să învețe franceza și să dea glas dorinței de a locui într-o zi la Paris.

În timpul facultății a lucrat ca să se poată întreține: a făcut asigurări auto, de casă și pensii private, apoi a vândut carduri de credit pentru o bancă. După ce a absolvit, s-a angajat ca inginer și așa a ajuns acum opt ani în Franța. Doar că ceva începuse să nu mai funcționeze.

„Primul care cedează e corpul, când știi că nu e locul tău acolo. Corpul somatizează, nu poate funcționa așa. Uneori nici nu-ți pui problema că e legat de locul de muncă. Mai avem și expresia «merg la scârbiciu» sau că stau acolo 9-10 ore fiindcă «nu avem ce face». Bineînțeles că avem ce face, bineînțeles că sunt soluții, dar decizia nu o ia nimeni în locul nostru”.

Primul pas: bilanțul competențelor

Rămăsese însărcinată și cum concediul de maternitate în Franța e de doar trei luni, trebuia să ia o decizie. Ministerul Muncii din Franța finanțează un program numit „bilanț de competențe” prin care angajatul trece printr-o evaluare externă pentru a vedea ce abilități are, ce ar putea să facă mai bine în viitor sau dacă e cazul să-și schimbe cariera. A decis să treacă și ea prin acest proces.

„E o formare care are la bază trei piloni: cine sunt, ce știu să fac și realizarea unui proiect de obiective cu care plec mai departe. Procesul durează în medie între o lună și trei luni. După care mi-am pus întrebarea de ce nu am trecut prin treaba asta înainte de liceu sau înainte să-l termin, nu la 30 de ani?”

În timpul bilanțului, Magda a decis să fie formator independent și să-i ajute pe alții, români sau francezi, să afle ce carieră li se potrivește. Și-a deschis firma ei în domeniu, lucrează de acasă, din Loire, un sat la două ore distanță de Paris, unde s-a mutat în pandemie, și are deja primii clienți.

De obicei, francezii trec prin acest proces încă din școala generală sau în liceu. În plus, au și o tradiție în formarea pe tot parcursul vieții. În Franța, 18% din populația între 18 și 64 de ani face un curs de pregătire anual, în timp ce în România procentajul este sub 1%, potrivit Eurostat.

„Fiecărui om, nu contează că e femeie de serviciu sau lucrează pe o funcție înaltă, anual i se acordă într-un cont de formare o sumă de bani. Omul apelează la acest cont de formare și spune: anul ăsta poate vreau să învăț o altă limbă sau poate vreau să văd unde sunt din punct de vedere profesional”. Unii aleg să-și cheltuiască banii pe acest tip de coaching în carieră, cum face Magda.

Profilul profesional, „ca radiografia din spital”

Începe cu a-i trece printr-o testare simplă în care îi pune să ordoneze anumite profesii în funcție de preferința personală. Așa obține un prim profil profesional. „Bilanțul de competențe presupune un document Excel care într-o jumătate de oră scoate profilul profesional exact ca la radiografia făcută în spital. Scoate în evidență cine suntem astăzi din punct de vedere profesional și noi nu prea suntem obișnuiți cu asta”, spune Magda.

Printr-o formulă matematică, poate înțelege spre ce înclină o persoană, dacă „este realistă, convențională, dacă poate fi antreprenor sau mai bine merge spre un domeniu social sau artistic”.

Apoi, timp de câteva luni, lucrează în echipă, pentru a realiza planul pe termen lung. „Eu îi însoțesc în proces, dar munca e a lor”.

Continuarea, pe Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
16:27
PSD și AUR fac scut în jurul zborurilor spre Mykonos. Cine sunt cei 13 pasageri ai avionului privat și de ce nu vor fi anchetați
Ciobanul Liviu din Bihor, un bărbat cu un pulover albastru de lână, lângă un gard viu din București. Își ține capul sprijinit într-un toiag
Exclusiv
16:04
Ce-i transmite ciobanul Liviu din Bihor lui Ilie Bolojan: „Bucureștiul nu-i pentru el. Aducem oile aici”
MONDEN
Theo Rose, Anghel Damian si Sasha
16:02
Cum au apărut Theo Rose și Anghel Damian, alături de fiul lor, la sala de repetiții. Cât de mult a crescut Sasha. „S-a supărat că plec”
Niculina Stoican
16:00
Niculina Stoican, declarație controversată despre tinerele care nu vor copii: „Au motivații puerile!”. De ce nu și-a dorit un al doilea copil
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
16:55
CNAIR a lansat pentru testare aplicația mobilă TollRo. Cum pot șoferii și transportatorii să plătească taxa de drum direct de pe telefon
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
16:47
Se închide circulația pe Autostrada A3, județul Sălaj, pe ambele căi, începând de joi
16:32
Zelenski i-a cerut lui Putin o listă cu obiectivele care să fie incluse într-un armistițiu energetic
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
O tânără care sărută blând pe cap nou-născutul purtat într-un sistem de wrap textil verde, într-un cadru casnic.
14:14
O tânără bonă câștigă 14.000 de euro pe lună, dar lucrează numai noaptea, fără zile libere
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Marinel Băltărețu și soția la Târgul Național al Mierii
Reportaj
16:00
A dat 100 de euro pe o regină și are 380 de familii de albine! Povestea apicultorului din Olt: „Cum toată lumea are flori în fața casei, eu am stupi!”
Un bărbat cu mustață vorbind în fața mai multor microfoane, înconjurat de oameni și jurnaliști
15:21
Nicușor Dan a transmis că nu poate să ajute fermierii, pentru că nu are guvern. „Vrăjeală”, i-au răspuns ciobanii
Exporturile de ovine și caprine din România, suspendate începând cu 17 iunie din cauza focarelor de variolă ovină și pestă a micilor rumegătoare, ar putea fi reluate. Sursă foto Shutterstock
15:18
Ce le transmite Comisia Europeană ciobanilor despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Căsătoriile și conviețuirile forțate vor deveni infracțiuni sancționate sever, mai ales în cazul victimelor minore, după ce Parlamentul României a adoptat miercuri un proiect de lege inițiat de deputata USR Diana Buzoianu. Sursă foto Shutterstock
15:15
Căsătoriile forțate devin infracțiune în România. Ce pedepse riscă cei care își obligă victimele să se căsătorească
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?