Ce este Visa Waiver și ce țări fac parte din program

Comentează
Ce este Visa Waiver și ce țări fac parte din program - Imagine panormamică a oraşului New York, în care se disting Statuia Libertăţii şi cartierul Manhattan

De la momentul în care a intrat în vigoare noul regulament al Comisiei Europene referitor la reciprocitatea vizelor, autoritățile americane urmăresc îndeaproape evoluțiile în domeniul vizelor de intrare pe teritoriul Statelor Unite la nivelul instituțiilor europene. Astfel, călătoritul peste Ocean ar putea să devină mult mai simplu într-un viitor nu foarte îndepărtat, însă numai în anumite condiții stabilite, evident, de către autoritățile de la Washington.

Concret, administrația John Biden rămâne angajată extinderii Programului Visa Waiver (VWP), care permite cetăţenilor din ţările incluse în acest program să călătorească în SUA în calitate de turişti sau de oameni de afaceri pentru o anumită perioadă fără să mai fie nevoie să obţină viză așa cum se întâmplă acum. În prezent, la VWP nu participă toate ţările şi nici toţi cetăţenii nu sunt eligibili pentru utilizarea lui, însă guvernul american ia în considerare adăugarea câtorva ţări în acest program, între ele regăsindu-se şi România.

Pentru asta va fi nevoie ca aceste state să îndeplinească o serie de obiective legate de securitate, controlul frontierelor sau contraterorism. În cele ce urmează îți vom spuine ce este Visa Waiver, ce țări sunt incluse și ce condiții trebuie îndeplinite pentru a putea face parte din program.

Ce este programul Visa Waiver

Programul Visa Waiver (n.n. – în engleză Visa Waiver Program, VWP) reprezintă un instrument esenţial în relaţiile transatlantice. Acesta permite cetăţenilor din țările incluse să călătorească în Statele Unite ale Americii în scop turistic, pentru afaceri ori tranzit pentru o perioadă de 90 de zile sau mai puţin fără să mai aibă nevoie de viză așa cum se întâmplă în momentul de față.

Persoanele care călătoresc în cadrul programului VWP trebuie să solicite autorizarea prin intermediul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA). Aceștia sunt verificaţi la punctele de intrare pe teritoriul SUA şi sunt înscrişi în Programul US-VISIT al Departamentului de Securitate Internă al SUA.

În momentul de față, în programul american de renunţare la obligativitatea vizelor sunt incluse 40 de ţări din toată lumea, 33 dintre acestea fiind din Europa. Ca să poată participa la programul american de scutire de vize o ţară trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, despre care vom vorbi în cele ce urmează.

Care sunt țările incluse în programul Visa Waiver

În prezent, în programul Visa Waiver prin care se renunţă la obligativitatea vizelor sunt incluse 40 de ţări, conform site-ului Travel.State.Gov, și anume: Andorra, Australia, Austria, Belgia, Brunei, Chile, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Norvegia, Noua Zeelandă, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Republica Cehă, Coreea de Sud, San Marino, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Taiwan și Ungaria.

În ceea ce-i privește pe cetățenii britanici, potrivit sursei citate, pentru a fi eligibili să călătorească în temeiul VWP, aceștia trebuie să aibă dreptul nerestricționat de ședere permanentă în Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord, Insulele Channel și Insula Man.

Ultimele țări incluse în program au fost Croația (2021), Polonia (2022), în timp ce Israelul este pe cale să fie la rândul ei admisă, cel mai probabil în cursul anului 2023. De asemenea, autoritățile americane iau în considerare să adauge alte trei state. Este vorba despre Cipru, Bulgaria și România.

Când va intra România în programul Visa Waiver

România încearcă de mai mulţi ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, ceea ce ar face ca cetăţenii țării noastre să poată călători în Statele Unite ale Americii fără să mai aibă nevoie de viză.

Însă, din păcate, rata de refuz a vizelor pentru cetățenii români depăşeşte încă foarte mult pragul minim, și anume cel de cel mult 3% pe care l-am amintit anterior și care este acceptat de autorităţile americane pentru ridicarea obligativității vizelor.

Potrivit celor mai recente date oficiale, rata de refuz pentru România este în continuare cu mult peste pragul de 3%. Mai exact, rata de respingere a vizelor românilor în anul fiscal american 2022 a fost de 17%, așadar mult peste limita impusă de autoritățile de la Washington. Interesant este faptul că, după mai mulţi ani, acest prag scăzuse în 2019 sub 10%, însă, evident, era tot insuficient pentru acceptarea în programul american Visa Waiver. În aceste condiții, țara noastră va trebui să mai aștepte până când această rată de respingere va coborî sub limita impusă de guvernul american, însă este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple cel mai probabil în 2024.

În ce condiții pot călători românii în SUA

În prezent, intrarea cetăţenilor români pe teritoriul SUA se poate face numai în baza unei vize valabile, care se poate obţine în prealabil de la misiunile diplomatice sau de la oficiile consulare ale SUA din străinătate. În România, vizele se pot obţine de la Secţia Consulară a Ambasadei SUA la Bucureşti și trebuie să fie însoțite de un pașaport valabil.

De asemenea, pe site-ul Guvernului României, se precizează faptul că intrarea în SUA este posibilă și pe baza documentului de reşedinţă permanentă, așa-numitul „green card”, însoţit de paşaportul naţional, ambele trebuind să fie valabile. Alte documente acceptate la intrarea în SUA sunt permisul de reintrare („re-entry permit”) sau documentul de călătorie pentru refugiaţi („refugee travel document”), care sunt eliberate de U.S. Department of Homeland Security.

Trebuie spus că deţinerea unei vize valabile nu garantează intrarea pe teritoriul statului american. La punctul de frontieră va avea loc un scurt interviu în urma căruia ofiţerul poliţiei de frontieră poate refuza unui cetăţean intrarea pe teritoriul SUA dacă nu oferă suficiente garanţii că nu se va abate de la scopul vizei sau a duratei de şedere. Şederea pe teritoriul SUA este limitată la cea permisă prin documentul emis, respectiv viză sau permis de şedere. Depăşirea termenului de ședere este considerată infracţiune şi poate conduce la îndepărtarea forţată de pe teritoriul SUA şi instituirea unor interdicţii.

Cum poate fi inclusă o țară în programul Visa Waiver

Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize Visa Waiver, o ţară trebuie să îndeplinească anumite cerinţe. Printre acestea se numără cele care se referă la combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.

Toate aceste condiții trebuie să includă o rată a refuzurilor acordării de vize temporare de cel mult 3%. În conformitate cu legislația americană în vigoare referitoare la imigrația și la cetățenia americană, țările care doresc să adere la programul de scutire de vize trebuie să aibă, în cazul vizelor eliberate în alte scopuri decât cele pentru imigrare, o rată de refuz mai mică de 3% sau o medie mai mică de 2% pe o perioadă de doi ani. Autorităţile SUA calculează această rată de refuz potrivit anului fiscal, care începe la data de 1 octombrie a anului în curs şi se termină la 30 septembrie anul următor.

În același timp, țările care solicită să fie incluse în VWP trebuie să elibereze documente de călătorie securizate şi să aibă o colaborarea strânsă cu autorităţile americane care se ocupă cu aplicarea legii şi combaterea terorismului, potrivit unor precizări făcut luna trecută de Departamentul american pentru securitate internă.

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a intra în SUA

Așa cum spuneam, cetăţenii ţărilor incluse în programul Visa Waiver pot călători fără viză în Statele Unite ale Americii în scop turistic sau pentru afaceri pentru o perioadă de 90 de zile sau mai puţin. Potivit site-ului USTravelDocs.com, pentru a intra pe teritoriul SUA prin programul Visa Waiver, aceștia trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, și anume:

  • să fie cetăţeni ai uneia dintre ţările incluse în program şi să dețină un paşaport valabil conform programului Visa Waiver;
  • să deţină autorizaţia ESTA;
  • să rămână pe teritoriul SUA cel mult 90 de zile;
  • să facă cunoscut scopul călătoriei, și anume:afaceri – scopul călătoriei este consultarea cu parteneri de afaceri, participarea la o convenţie sau o conferinţă stiinţific-educaţională, profesională sau de afaceri, la date prestabilite, achiziţionarea unei proprietăți sau încheierea unui contract;turism – scopul călătoriei este recreaţional, adică turism, vacanţă, vizitarea prietenilor sau rudelor, odihnă, tratament medical, activităţi de natură socială şi participarea amatorilor la competiţii în domeniul muzical, sportiv sau la alte evenimente sau concursuri similare care nu vor fi remunerate;

În cazul în care accesul în SUA se face pe calea aerului sau pe apă, cetățenii vor trebui să îndeplinească următoarele condiții:

  • să deţină un bilet de întoarcere sau de continuare a călătoriei. Dacă deplasarea se face în baza unui bilet electronic persoana trebuie să aibă asupra sa o copie a itinerarului pe care să o prezinte inspectorului de imigrări. Persoanele care călătoresc cu bilete de continuare a călătoriei a căror destinaţie finală este Mexic, Canada, Bermuda sau Caraibe trebuie să fie rezidenţi legali ai teritoriilor respective;
  • să intre în SUA la bordul unei linii aeriene sau maritime care a agreat participarea la program. Aici sunt incluse aeronavele unei corporaţii americane care a încheiat un acord cu Departamentul de Securitate Internă pentru transportul pasagerilor în cadrul Programului de renunţare la obligativitatea vizelor.

Dacă intrarea în SUA se face pe cale terestră din Canada sau din Mexic, cerinţele privind documentele sunt aceleaşi, cu excepţia faptului că nu se impune obligativitatea deţinerii unui bilet de întoarcere şi a folosirii unui transportator semnatar al programului. De asemenea, turistul trebuie să demonstreze în faţa inspectorului că deţine suficiente fonduri pentru a se întreţine pe durata şederii în SUA şi pentru părăsirea teritoriului acestei țări.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!