Ce nu s-a văzut la TV la lansarea programului lui Antonescu: oboseală, discursuri anoste și glumițe despre „Crin somnorosul” REPORTAJ

 1 comentariu
Crin Antonescu la lansarea programului său FOTO Vlad Chirea

Lansarea programului electoral al candidatului Crin Antonescu a arătat trei partide vlăguite, PSD, PNL și UDMR, care și-au adus susținătorii la eveniment doar pentru a bifa prezența și care au mimat optimismul că-l vor duce pe fostul lider liberal la Palatul Cotroceni.

Sala mică i-a nemulțumit pe participanți

Unul din momentele importante ale campaniei electorale, lansarea programului prezidențial, în loc să fie un moment zero pentru mobilizarea corpului de partid, a părut mai degrabă o reuniune fără scop precis, necesară doar pentru a fi trecută în calendarul echipei de campanie și bună pentru glume referitoare la starea politică a țării.

Înainte de debutul evenimentului, în așteptarea lui Crin Antonescu, unii liderii PSD s-au amuzat pe tema imaginii sale de persoană care se trezește târziu, în condițiile în care acesta a apărut la eveniment doar cu zece minute înainte de ora anunțată.

Cu mult înaintea lui, ajunseseră la eveniment greii partidelor, inclusiv premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Cătălin Predoiu, șeful UDMR, Kelemen Hunor, sau Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Antonescu a venit flancat de umbra sa din campania electorală, Mircea Roșca (de asemenea, coordonator oficial al campaniei).

PSD, PNL și UDMR, formațiuni care au peste 20.000 de aleși locali, au ales să-i lanseze programul electoral al lui Crin Antonescu într-o sală cu o capacitate de aproximativ 600 de locuri. Locul, din start, a pus probleme de organizare, zeci de persoane fiind nevoite să stea în picioare. Din rândul membrilor simpli de partid, la eveniment au avut acces doar persoane din organizațiile de la sectoare bucureștene ale PNL și PSD, marea lor majoritate fiind pensionari.

O doamnă de la PSD Sector 2 s-a și revoltat: „Cine s-o fi gândit să facă evenimentul într-o sală în care ne călcăm pe picioare”. Nemulțumiri liberale au fost și față de lipsa unui amfitrion de anvergură. Coaliția a mizat pe Violeta Boierescu, din echipa primarului Daniel Băluță (Sectorul 4), în loc de un politician cu experiență.

Prezență controversată, academicianul Victor Voicu

În fară de Crin Antonescu, niciun alt politician nu a vorbit. Candidatul Coaliției a mizat pe personalități cu profesii apreciate: academicianul Victor Voicu, profesorul universitar Vlad Ciurea, generalul de brigadă în rezervă Mircea Mîndresc sau antreprenorul Dragoș Damian. Voicu a fost una dintre personalitățile care a ridicat semne de întrebare în ochii unora. În 2021, Voicu a participat la lansarea Mișcării „Pământ Strămoșesc” de către Călin Georgescu, aspect menționat într-un comunicat de la acea vreme. Alături de Voicu mai erau personaje cu simpatii pro-ruse, cum sunt actorii Dorel Vișan și Florin Zamfirescu. La începutul lui 2025, Voicu a negat orice fel de asociere, inclusiv ca idei, cu Georgescu.

Crin Antonescu a luat cuvântul de două ori. Prima dată, discursul a fost exact în perioada conferinței de presă a USR, în care mai mulți lideri anunțau retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi, plus decuplarea acesteia de la fondurile de partid, pentru a putea da banii campaniei lui Nicușor Dan. A doua oară, a fost la final. Spre deosebire de alte evenimente politice, Crin Antonescu n-a mai însuflețit sala.

A avut un discurs plat, ceea ce i-a făcut pe mulți din sală să discute între ei, să iasă la cafea pe holuri sau chiar să amorțească până la moțăială. Iar astfel de exemple sunt Cătălin Predoiu (vicepremier, ministru de interne și șef al PNL) sau Radu Tuță (primarul de la sectorul 1), după cum arată fotografiile sau înregistrările surprinse.

Deși a fost numit „cea mai bună soluție a națiunii române” (Victor Voicu) sau „prim slujitor al neamului” (Mircea Mândrescu), Crin Antonescu nu a electrizat sala deloc, iar unii membrii încă se întreabă dacă prezidențiabilul lor, cu tot cu scandalul din USR, va reuși să prindă un procent cu 2 în față. Iar misiunea este dificilă, pentru că între PNL șI PSD sunt încă conflicte mocnite, social-democrații fiind văzuți ca prima vioară a campaniei lui Crin Antonescu, în timp ce liberalii trebuie mai degrabă să execute ce vrea aripa roșie plus UDMR.

Factorul USR și prezența bizară a lui Ilie Bolojan

Lansarea lui Crin Antonescu a fost umbrit și de derularea unui eveniment mult mai ofertant: măcelul politic din USR. O parte a liderilor USR, printre care Ionuț Moșteanu, Dominic Fritz și Stelian Ion, au anunțat că nu o mai susțin pe Elena Lasconi la prezidențiale, fiind pro-Nicușor, dar o lasă și fără bani de campanie, pentru a-i da primarului general.

Toată situația i-a făcut pe unii din liderii cu greutate ai PNL să exclame că „atâta prostie și sabotare nu s-a mai văzut”. Aceștia au recunoscut faptul că și în formațiunea lor sau în cazul PSD au mai fost cazuri de primari și lideri care „au trântit meciul”, dar niciodată să fii cu o asumare pe față de debarasării de propriul candidat, plus luarea banilor din contul partidului pentru altcineva. Iar problema e că USR deja a plătit consultanți, a făcut contracte de publicitate și așa mai departe, iar acum schimbă macazul. Plus că puciul intern e dat doar de o facțiune, fiind alți lideri USR care o susțin în continuare pe Elena Lasconi, cum e Lucian Stanciu-Viziteu, primar al Bacăului și vicepreședinte al formațiunii.

Un alt semn de întrebare a fost prezența lui Ilie Bolojan, președinte interimar al României și, teoretic, imparțial. Bolojan a declarat că a venit la eveniment în calitate de „președinte interimar al României” și cetățean. Șeful statului ar trebui să joace rolul de mediator, fiind neutru, între actorii politici și instituții. Însă Bolojan a venit la un eveniment pur politic pentru a sublinia susținerea lui Crin Antonescu.

Nici Ilie Bolojan, nici Marcel Ciolacu nu au vrut să răspundă la finalul evenimentului pe tema prezenței șefului statului la un eveniment electoral.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    dang1971 09.04.2025, 19:51

    A-l propune pe crin antonescu (sic) supranuamit Căcărău, fondator USL, prieten (la nevoie) cu dragnea si cu monta (sic) arată, fără tăgadă, lipsa de respect a guvernului ciolacu pentru oamenii cu adevărat normali (cred eu), cei care vor schimbare, nu cei care au votat cu kremlin georgescu, dar multi alții... Rușine! Daca intră Căcărău in turul 2, nu ma mai duc la vot! Nu îl pot vota cum nu am putut vota cu ilici când a fost ci vadim

ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
17:06
Scrisoarea manifest a unei mame întoarse în România, care desființează sistemul educațional: „Nu copilul e leneș, creierul lui e obosit!”
17:02
Lansările Huawei de la Munchen atacă piața europeană: ceasul cu baterie care ține 21 de zile și tableta mai subțire decât un creion
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală