Salariile variază de la o companie la alta, dar și în funcție de limbile străine cunoscute de candidat, explică Roxana Drăghici, directorul de vânzări al eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.
„Spre exemplu, în cazul celor care lucrează într-un call-center, pe o limbă străină precum olandeza sau daneza, salariile pot fi duble sau chiar triple față de medie. Un astfel de job este o rampă bună de lansare pentru cei care se află la început de drum în carieră, având în vedere că le oferă posibilitatea să-și dezvolte bune abilități de comunicare, pe care le pot folosi ulterior la viitoarele locuri de muncă”, spune Drăghici.
O industrie de miliarde
În ultimii ani, mai multe companii internaționale și-au deschis centre de suport în țară, iar acest lucru se datorează faptului că avem un număr crescut de vorbitori de limbi străine, explică Roxana Drăghici.
Principalele grupuri mondiale care activează în țara noastră în acest domeniu sunt Accenture, Computer Generated Solutions (CGS), Telus International etc.
Sectorul de outsourcing consemna în anul 2020 un număr de 180.000 de angajați în România și afaceri totale de 9 miliarde de euro, potrivit Asociaţiei Business Service Leaders în România (ABSL).
Sectorul de outsourcing nu conține însă doar call-centere, ci și companiile de consultanță sau servicii IT și centrele de cercetare-dezvoltare.
Organizația estimează că în anul 2021 veniturile companiilor din domeniu au crescut cu 5%.
6.000 de joburi disponibile în domeniu
În acest moment, pe platforma de recrutare eJobs.ro sunt disponibile peste aproape 6.000 de locuri de muncă în Relații cu clienții/Call-center.
Comparatorul de salarii funcționează în baza datelor pe care le înscriu utilizatorii săi.
Până la această dată, peste 350.000 de specialiști și-au introdus veniturile.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
-
Consultant Chat/Telefon/E-mail - part-time
Salutare si bine ai venit la Valoris! Daca ar fi sa ne descriem in trei cuvinte, am spune asa: deschisi, ambitiosi, profesionisti.IstoricCompanie...Vezi Detalii -
...
Incluziune & DiversitateH&M face parte din H&M Group. La H&M Group, suntem hotărâți să creăm și să menținem locuri de muncă incluzive...Vezi Detalii -
Consultant vanzari Flanco
Cine suntem noi?Din 1994 Flanco are o misiune: să facă viața mai ușoară și mai frumoasă oamenilor prin intermediul tehnologiei. Și cum nu...Vezi Detalii -
Client Advisor with English - Remote Job
CGS is an American outsourcing company, owning one of the largest support centers on the Romanian market. CGS is listed in the first 15 best...Vezi Detalii