Ce spunea Klaus Iohannis acum 20 de ani: „Detest atitudinea sfidătoare la adresa simplului cetățean”

 3 comentarii

Cu 10 ani înainte să devină președinte, Klaus Iohannis a afirmat că sunt mai multe lucruri pe care nu le suportă la clasa politică de la acel moment, inclusiv sfidarea oamenilor simpli.

„Nu-mi place să promit lucruri decât atunci când știu că le pot pune în practică. Îmi displace foarte mult când nu te poți baza pe oamenii politici. Dacă își schimbă foarte frecvent apartenența politică, este un lucru pe care îl detest. Cred că un om își poate schimba o dată opțiunea politică și să schimbe o dată partidul. Nu cred că aceasta este o problemă. Dar există politicieni, inclusiv parlamentari, care sunt la a treia sau la a patra formațiune politică. Mi se pare aberant, anormal. Nu cred că ei își schimbă gândirea”, spunea Klaus Iohannis în 2004, la TVR.

„Eu cred că schimbă partidul după cum dictează interesul de moment. Cum să te bazezi pe un om care nici nu știe de ce partid ține într-o problemă serioasă?”, a continuat șeful statului.

Apoi a adăugat că nu suportă atitudinea sfidătoare a politicienilor la adresa românilor simpli. „Detest corupția, detest o atitudine sfidătoare la adresa simplului cetățean și detest minciuna”, a mai afirmat Iohannis, care la acel moment avea 45 de ani și era primar în Sibiu.

Klaus Iohannis a fost primar la Sibiu în perioada 2000-2014, președinte PNL între iunie și decembrie 2014 și președinte al României în perioada 2014-2025.

În ciuda unui val imens de antipatie populară, Klaus Iohannis a anunțat în decembrie 2024 că rămâne președintele României până când se vor organiza noi alegeri prezidențiale, după anularea de către CCR a primului tur al alegerilor prezidențiale câștigat surprinzător de Călin Georgescu, deși mandatul său a expirat pe 21 decembrie 2024,

Miercuri, 5 februarie, POT, partid care îl reprezintă pe Călin Georgescu, plus AUR (George Simion) și SOS (Diana Șoșoacă) au depus pentru a treia oară în Parlament cererea de suspendare a președintelui Iohannis, acuzând că PSD-PNL-UDMR au refuzat de două ori să pună pe agenda legislativului această solicitare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Monseur 07.02.2025, 18:10

    Primul turist al tarii a sfidat cetateanul timp de 10 ani si contiuna s-o faca.

  • Avatar comentarii

    MrJohny 07.02.2025, 20:09

    Cel mai destoinic dintre sași. Klaus Inutilus Puturosus von Hermanstadt.

  • Avatar comentarii

    Constantean08 08.02.2025, 13:53

    Ne-a păcălit pe toți dom' primar. Ne-am lămurit. Omul și-a văzut doar interesul, doar privilegiile. Nu mă mir cum de a rămas în țară. Cum de nu a emigrat cu grosul familiei. Grija față de români. Să fim serioși. Prosteală pe față. Privilegii.

ALTE ȘTIRI
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
Ultimele știri
00:09
Papa Leon al XIV-lea a fost operat de cancer pulmonar, anunță Vaticanul
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
13 oct.
Despăgubiri de 30.000 de euro pentru o mamă concediată după ce a cerut să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
13 oct.
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?