Agentia Nationala pentru Locuinte a inceput, de ieri, procedura de contractare a caselor din cel mai nou cartier al Capitalei, complexul Brancusi. De data aceasta nu mai e vorba de locuintele de bloc cu chirie, destinate tinerilor, a caror repartizare s-a finalizat, ci de aproximativ 4.300 de case cu teren, vandute prin credit ipotecar.
Potrivit lui Gheorghe Popescu, director ANL, aceste case vor costa intre 80.000 si 120.000 de euro, cu o suprafata locuibila de 155-255 metri patrati si o curte de minimum 150 mp. La ora actuala, pretul anuntat al acestor case este cu aproape 25% mai mare decat cel vehiculat in momentul lansarii proiectului “Brancusi”.
Cei interesati trebuie sa se inscrie mai intai in baza de date a agentiei si apoi sa urmeze procedura de contractare. Intre 6 februarie si 3 martie, ANL isi va prezenta oferta din Brancusi la sala de expozitii din incinta Ministerului Transporturilor. Solicitantii care accepta oferta prezentata vor primi o adresa cu care se vor prezenta la una din bancile finantatoare in vederea intocmirii dosarului de solvabilitate. Avansul minim pentru contractarea unui astfel de locuinte este de 25%, iar dobanzile la creditele ipotecare in lei variaza intre 8-14%.