Spectacolul a fost susţinut de artişti de la prestigioasa Academie de Dans din Beijing, care au interpretat o suită de dansuri, cântece, poeme şi imnuri datând din timpul Dinastiei Zhou. Repertoriul coregrafic din acest an a transpus emoţionant, prin sunet şi mişcare, Sărbătoarea primăverii, momentul artistic fiind concentrat în jurul cântecelor de dragoste din Guo Feng, una dintre cele patru secţiuni principale ale Shi Jing (Cartea Poeziilor), prima antologie de cântece, poeme şi imnuri din literatura chineză. Spectacolul  are o puternică componentă teatrală, actorii-dansatori transmiţând întreaga emoţie prin mişcare, mimică şi voce, în dorinţa de a împărtăşi publicului bogata moştenire culturală a regiunilor din China.

Cea mai importantă academie de dans din China, pe scena Ateneului Român

Acesta este ultimul din seria de evenimente culturale care au fost organizate la Ploieşti şi Bucureşti pentru a marca trecerea  în Noul An Chinezesc, dar şi pentru a sărbători cele şapte decenii de cooperare româno-chineză. Cea de-a zecea ediţie a evenimentului, organizat de Ambasada Republicii Populare Chineze în România cu sprijinul Casei Româno – Chineze și Niro Investment Group, s-a încheiat cu un spectacol care a îmbinat o varietate de stiluri artistice, de la dans tradiţional chinezesc la pop-opera şi folclor autentic românesc, experimentând la nivel artistic colaborarea excelentă dintre China şi România. Astfel, în completarea spectacolului oferit de dansatorii din Beijing,  scena a vibrat sub acordurile unor artişti de renume: maestrul Nicolae Botgros şi orchestra “Lăutarii”, interpreta de muzică populară Veta Biriş şi formaţia de muzică pop-opera Distinto.

La eveniment au participat reprezentanţi ai corpului diplomatic, oameni de cultură, oameni politici și de afaceri, alături de un public numeros interesat de cultura chineză.

Cea mai importantă academie de dans din China, pe scena Ateneului Român

În cultura chineză, Anul Porcului de Pământ, care a început pe 5 februarie, aduce „rod şi belşug”, dar şi „o nouă imagine”, a spus, pe scena Ateneului, Tu Jiang, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România. “Sărbătorim zilele acestea Anul Nou Chinezesc, care este o sărbătoare de primăvară, cea mai importantă sărbătoare pentru poporul chinez. Anul 2019 are o semnificație aparte, deoarece marchează 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și China. Este remarcabil modul în care cele două ţări au reuşit să ofere un model solid de cooperare interstatală, bazată pe prietenie şi sprijin reciproc. Avem încredere că aceste relaţii bilaterale vor continua să se extindă către domenii și mai largi, cu ajutorul partenerilor noştri români. De aceea, la această aniversare doresc să mulţumesc partenerilor noştri de la Niro Investment Group pentru implicare şi pentru susţinerea acordată în toţi aceşti ani”, a declarat domnul Tu Jiang.

Cea mai importantă academie de dans din China, pe scena Ateneului Român

Evenimentele reflectă bunele relaţii pe care cele două state le dezvoltă de șapte decenii și care au la bază o colaborare economică de succes. Niro Investment Group susține această colaborare de 25 de ani prin investiții și parteneriate cu firme din China, contribuind la dezvoltarea unor proiecte de amploare în mai multe domenii. Spre exemplu, peste 2.000 de firme chineze îşi desfăşoară activitatea în Zona Comercială Dragonul Roşu, cel mai mare centru comercial din Europa de Est.

Cea mai importantă academie de dans din China, pe scena Ateneului Român

“Grupul de firme Niro Investment este partener de tradiție al Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti în organizarea evenimentelor care marchează Noul An Chinezesc și nu numai. Suntem dornici să sprijinim comunitatea chineză şi să consolidăm această cooperare reciproc avantajoasă. Sperăm că parteneriatul nostru se va aprofunda și suntem nerăbdători să demarăm noi proiecte de interes comun alături de comunitatea chineză din România”, a declarat Nicolae Dumitru, președinte al Niro Investment Group.

“Ne bucurăm să facem cunoscute românilor tradiţiile şi obiceiurile chinezeşti, să promovăm valorile uneia dintre cele mai vechi culturi ale lumii, cu o istorie atât de bogată precum China. Casa Româno Chineză îşi propune să fie o punte de legătură între cele două popoare, să contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre oamenii de afaceri chinezi şi cei români, să favorizeze schimburile culturale şi să vină cu inițiative valoroase pentru comunitate”, a declarat Ecaterina Vanea, director general al Casei Româno-Chineze

Cea mai importantă academie de dans din China, pe scena Ateneului Român

Spectacolul oferit de artiștii Academiei de Dans din Beijing s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii în fața Ateneului Român.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.