Probele prelevate în urma necropsiei confirmă ipoteza inițială a anchetatorilor în cazul morții celor cinci tineri în accidentul din Vadu Moldovei.

Narcis Bogdănescu, șoferul care a provocat carnagiul, avea cea mai mare concentrație de alcool – 1,45 g/l de alcool pur în sânge. Alcoolemiile celorlați patru tineri care au murit în accident sunt între între 0,30 şi 1,45 g/l alcool pur în sânge, notează Monitorul de Suceava.

Cei cinci tineri se întorceau de la discotecă

Tânărul de 21 de ani, aflat la volan, abia se întorsese din Anglia pentru a susține un examen la școala de șoferi. Narcis și-a invitat prietenii din Bogdăneşti şi Râşca, la film, la Suceava.

La întoarcere, cei cinci tineri s-ar fi oprit la o discotecă din Vadu Moldovei. După chef, au murit, în drum spre casă, sub un camion înmatriculat în Turcia. Nenorocirea a avut loc după ce Narcis, șoferul mașinii, a pierdut controlul într-o curbă la dreapta.

De altfel, numeroase accidente au avut loc în toată țara din cauza vitezei excesive și a consumului de alcool.

În octombrie 2017, un șofer de 42 de ani din comuna suceveană Dumbrăveni, care a condus băut, s-a ciocnit violent de mașina condusă de preotul Petru Gavril, în vârstă de 35 de ani. Părintele se îndrepta spre Iași, împreună cu soția, cei patru copii, sora și cumnatul său. Șase oameni au murit în accidentul înfiorător

Şoferul vinovat, care a murit şi el, avea, a rezultat după necropsie, o alcoolemie de peste 2 la mie.


Citește și Dramă pentru România: Cristina Neagu a primit un diagnostic îngrozitor, după accidentarea din meciul cu Ungaria! Sezon încheiat pentru cea mai bună handbalistă a României!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.