La cei 176 de ani ai săi, ţestoasa Jonathan e cel mai în vârstă animal din lume. Trăieşte pe Insula Sf. Elena, o colonie a Marii Britanii, şi este tratat ca o vedetă datorită vârstei sale.
Jonathan este considerat o legendă şi se poate spune că a văzut multe la viaţa sa. A prins încoronarea a opt monarhi britanici şi desemnarea a 50 de premieri. A ajuns pe insulă, în 1882, la vârsta de 50 de ani, împreună cu alte două ţestoase, dar numai el a supravieţuit. A experimentat cum e să fii vedetă pentru prima oară în 1900, la vârsta de 68 de ani, când a fost fotografiat de îngrijitorii unei rezervaţii.