Cel mai trist loc de distracție din universul apropiat. PAH, la pas pe străzile din Centrul Vechi al capitalei, într-o noapte lungă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
E vineri, ora 20.45. CNAIR mi-a lungit drumul spre București cu o oră și jumătate, decizând că, la început de vară, visul oricărui călător este să stea în căldură, în câmp, pentru a privi cum trei muncitori fac munca a 15-20. Sunt rupt de admirație, dar și cu o oră și jumătate mai obosit decât îmi propusesem. Totuși, două lucruri bune: în România se muncește, iar între Slobozia și Drajna s-a făcut porumbul, anul ăsta. E cam modificat genetic, dar asta rămâne între noi.
Cuprins:
de Patrick Andre de Hillerin
Mă așez la o masă în plin Centru Vechi, așteptându-mi un amic. O să fie, cu certitudine, o noapte lungă
Centrul Vechi, după zece ani
Am plecat din București în 2009. Au trecut aproape zece ani de atunci. Vin, destul de des, înapoi, cu treabă. Dar nu mă topesc de dor.
Acum zece ani, Centrul Vechi era o ruină în curs de amenajare. Sorin Oprescu, primar al Bucureștiului, și Elena Udrea, ministru al Dezvoltării, jurau că va fi un loc frumos. Dar lucrările de refacere a străzilor erau deja în întârziere. Licitații, contestații, muncă prost făcută. Ai fi putut spune că primul război mondial trecuse pe acolo și-și lăsase în urmă tranșeele. Lipscaniul era un șanț enorm, de spuneai că cineva chiar a început lucrările la canalul București-Dunăre.
Dar nu, nu era asta. era doar un șanț enorm, lăsat în nelucrare.
Vechile magazine ale Centrului Vechi începeau să dispară. Într-o croitorie desuetă am filmat, în 2009, o parodie la reclama Matache Măcelarul. Probabil am fost ultimii vizitatori ai spațiului comercial. La puțină vreme s-a închis, pentru a lăsa loc unei berării.
Începuseră să apară, în ciuda gropilor și a fațadelor în prăbușire, primele pub-uri. Investiții ale unor expați entuziaști.
La Bordello era plin de televizoare. Am vrut, o dată, să vedem un meci de fotbal al unei echipe românești, că toate televizoarele erau deschise pe programe de sport. Am scăpat cu viață ca printr-o minune. Era în timpul unei mari competiții de cricket, iar audiența predominant britanică nu accepta intruziunea unor plebei care doreau să vadă fotbal. Un sacrilegiu.
Cam așa arăta Centrul Vechi, pe scurt, în urmă cu zece ani. În niciun caz un loc drag, unul care să te facă, doar el, să spui că e motivul pentru care revii fremătând în București.
Centrul Vechi, o Vama Veche a celor rămași în oraș
E vineri seară, așadar, iar o parte din București e plecată la mare. Știu sigur asta pentru că m-am intersectat cu ei pe autostradă. Ei fugeau din București, eu veneam.
În sfârșit, ajunge și amicul meu. Stăm și ne utăm în lungul străzii. „Cam gol, astă seară“ zice D. cu amărăciune. Are și el un mic business în zonă, iar lipsa aglomerației dăunează la încasări.
Gol-gol, dar lumea furnicăie pe străzile îngustate de mese și scaune. Din când în când câte un curier pe bicicletă sau chiar pe scuter se strecoară prin mulțime, cărând comenzile de mâncare ale unor înfometați de cine știe unde.
Stă să plouă. Îmi pare că aud un tunet. Nu, mă înșel. Tocmai a prins viață o boxă supradimensionată pentru străduța pe care sunt. O să fie o noapte lungă…
Bărbați mai tineri sau mai trecuți, încă treji, își încep periplul aproape inițiatic. Mulți dintre ei sunt pentru prima dată în Centrul Vechi, ba chiar pentru prima dată în România. Îi ghicești după privirile lacome.
Turiștii cuminți sunt deja în camerele de hotel sau la restaurante mai liniștite, de prin alte părți de oraș. E ora celor care vor să se distreze. O să fie o noapte lungă…
Un grup compact de bărbați în jurul a 50 de ani se strecoară deja clătinat printre mesele de pe străzi. Își acoperă calvițiile cu niște coronițe din flori. Sunt amuzanți, deși, la a treia trecere prin același loc încep să dea ușoare semne de agresivitate. Inspirați de seria „Hangover“, au venit pentru o petrecere a buralcilor într-un loc exotic. Cel mai exotic pe care și l-au putut permite, după ce au frunzărit sute de forumuri de specialitate. Din modul în care-și întorc compulsiv privirile de vânători poți ghici ce au citi ca reclamă neoficială a Centrului Vechi: „băutură și femei ieftine“. La ora 23 nu găsiseră decât băutura, din abudență.
Dacă bărbații umblă în haite, femeile umblă câte două, protejându-se una pe alta și răspândind în jur senzația de căprioare speriate și vulnerabile. N-au venit să vâneze, nici să fie vânate, ci doar să se distreze. Orice o fi însemnând asta.
Cu foarte mulți ani în urmă, Lipscaniul era plin de magazine cu rochii de mireasă și accesorii pentru nunți. Au dispărut. Locul lor a fost luat de baruri și cluburi în care multă lume intră sperând că va găsi, în sfârșit, un motiv pentru a vizita, peste scurt timp, un magazin cu rochii de mireasă.
Sex, droguri și manele
Ce se întâmplă în Centrul Vechi nu poate fi un mister pentru jandarmii și polițiștii locali care defilează discret pe străzi.
Când mesele se mai gloesc, lăsând liberă priveliștea, locul începe să transpire prostituție prin toți porii. Animatoarele golașe dansează în vitrine luminate în roșu, în încercarea de a imita Amsterdamul și celebrul său Red Light district. Când e mai puțină lume se văd mai bine afișele din care fetele te ademenesc în barurile de stripease sau în saloanele de masaj erotic. După miezul nopții, lucrătoarele sexuale ies în stradă, căutându-și clienții.
În România, prostituția nu este legală, dar nici nu mai este una dintre preocupările principale ale polițiștilor. Pare că atâta vreme cât nu se ajunge la trafic de persoane, la violență și la jafuri, cea mai veche meserie din lume este tolerată, chiar și netaxată de buget.
Singurele magazine deschise aproape non-stop în Centrul Vechi sunt cele care vând țigări și „Liquors“. Dar mai vând și bonguri, grindere și foițe. Bun, hai, foițele le poți folosi și pentru a-ți face țigări din tutun, dar griderele și bongurile…
În România, drogurile, chiar și cele așa zis ușoare, recreative, sunt ilegale. Dar pare că atâta vreme cât nu se ajunge la împușcături în stradă între traficanți, fumatul de iarbă este tolerat, cel puțin în Centrul Vechi.
Manelele, ei bine, manelele sunt legale. De aia, spre zori, răsună din toate boxele Centrului Vechi. Nu contează câte fițe s-au perindat prin localul cu pricina, câtă hipstereală, cât parfum fin. În zorii Centrului Vechi manelele sunt imn local.
Mărunții interlopi ai zonei ies din Curtea Miracolelelor, iau poziția de drepți și, cu mâna dreaptă pe inimă, salută manelele, semn al plecării turiștilor, al numărării banilor obținuți peste noapte, al pălții taxelor de protecție, al începutului perioadei de odihnă după o noapte lungă.
Din toate localurile zonei se scot sacii cu gunoaie și sunt depozitați în stradă. Nu pentru multă vreme, pentru că mici armate de gunoieri vin, când se crapă de zi, ca să pregătească din nou Centrul Vechi pentru noaptea care, inevitabil, va veni.
Pe la ora 10, de-abia, dispar urmele nopții de vineri și apar turiștii cuminți, interesați de clădirile istorice.
Habar n-au ce s-a întâmplat în noaptea de dinainte pe-acolo și e bine să nici nu le spunem. Ce se întâmplă în Centrul Vechi rămâne în Centrul Vechi, cel mai trist loc de distracție din partea asta a universului.
