Cel puțin 17 persoane sunt date dispărute, după ce puțul de exploatare a unei mine de diamante a fost inundat. Incidentul a avut loc în provincia Iacuția, aflată în Siberia, relatează The Independent.
Ministrul rus pentru Situații de urgență a afirmat că salvatorii au reușit să ia legătura cu 134 dintre cei 151 de mineri care se aflau la muncă. Totodată, 133 dintre ei au fost deja evacuați în siguranță. Despre celelalte 17 persoane nu sunt însă informații despre locul în care s-ar putea afla, precum nici despre șansele lor de supraviețuire.
Mina de diamante aparține de compania Alrosa, care este controlată de statul rus. Aceasta a anunțat ulterior că inundația a avut loc după ce apa a izbucnit din puțul de exploatare în carieră, care se desfăşoara deasupra minei din Siberia.
Mina unde a avut loc accidentul are cele mai mari depozite de diamante. De altfel, compania Alrosa este cea mai mare producătoare de diamante brute la nivel mondial - jumătate din cantitatea de diamante brute din lume este produsă de Alrosa şi De Beers.