Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi și 23 dispăruți într-un naufragiu în largul coastelor statului Djibouti

Comentează
Arhiva foto

Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, au murit şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, citată de Agerpres.

Ambarcaţiunea transporta etiopieni veniţi din Yemen, a declarat pe X ambasadorul Etiopiei la Djibouti, Berhanu Tsegaye. Accidentul a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi în apropierea coastelor regiunii Godoria (nord-estul Djibouti).

„Operaţiunile de căutare şi salvare de către autorităţile locale şi OIM sunt în desfăşurare”, a informat OIM pe X.

La bordul ambarcațiunii se aflau 77 de migranţi: 23 sunt în continuare daţi dispăruţi, iar 21 de corpuri, printre care ale unor copii, au fost recuperate, potrivit şefei misiunii OIM în Djibouti, Tanja Pacifico.

Barca se afla în drum spre coastele Djibouti după ce a părăsit Yemenul luni în jurul orei 19.30 (16.30 GMT), a indicat ea.

Ambasadorul Etiopiei la Djibouti a confirmat că 33 de persoane, printre care o femeie, au supravieţuit, şi-a exprimat „profunda durere (...) în faţa succesiunii dezastrelor oribile” şi a cerut adoptarea de „măsuri legale” împotriva „traficanţilor de persoane care pun în pericol vieţile cetăţenilor noştri”.

Acesta este al doilea naufragiu raportat de OIM în largul coastelor Djibouti în câteva săptămâni, după un altul pe 8 aprilie în care au murit cel puţin 38 de migranţi, inclusiv copii.

„Ruta de est", pe care pleacă migranţi din Cornul Africii pentru a ajunge în Arabia Saudită via Yemen, ţară în război, este considerată de OIM „una dintre rutele de migraţie cele mai periculoase şi mai complexe din Africa şi din lume”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Castelul Peleș
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
MONDEN
Monica Gabor si Madalina Apostol
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Nick Rădoi și Mădălina Apostol | Foto: Facebook
09:12
Boala de care suferea, de fapt, Mădălina Apostol: „Durerea a fost de nesuportat”. Iubita lui Nick Rădoi a murit la 41 de ani
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
10:00
Ce salarii se câștigă în domeniul dezvoltării de jocuri video în 2026? Cât primesc un tester vs un programator
09:59
Un miliardar a luat nisip de pe plajă ca să își protejeze vila din Malibu și acum e obligat să doneze un teren de 2.000.000 de dolari oamenilor
09:53
Centrul Kennedy, risc de faliment, dacă numele lui Donald Trump nu revine pe fațadă
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Broșură informativă despre Sistemul european de intrare-ieșire (EES) la aeroportul din Budapesta
09:20
UE renunță pentru moment la sistemul intrare-ieșire în 9 țări, după ce a creat haos în aeroporturi
Plaja din Jeddah, Arabia Saudită – Pe malul mării
09:05
Europa, cea mai importantă piață turistică pentru Arabia Saudită în 2026. Numărul vizitelor va crește cu 130% până în 2030
O femeie ținând în mână bancnote de euro într-un birou
08:36
Surpriza de la recepția hotelurilor din Italia: taxa obligatorie care nu apare întotdeauna în prețul rezervării
O femeie a adormit pe un pat dintr-un magazin Ikea. Foto cu caracter ilustrativ: Getty
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut