Ministerul Sănătăţii din Liban a declarat că cel puţin 60 de persoane au fost ucise, luni, în raidurile israeliene asupra mai multor locații din estul Văii Bekaa, majoritatea în regiunea Baalbek. Loviturile au vizat 12 zone din estul Libanului, fiefuri ale mişcării islamiste pro-iraniene Hezbollah, relatează AFP, citată de France24.
Printre persoanele decedate se află și cel puțin doi copii. Dintre cei 60 de morți, cel puțin 16 decese au fost înregistrate în Al-Alaq, la vest de orașul Baalbek, potrivit Ministerului Sănătății.
De asemenea, cel puțin alte 58 de persoane au fost rănite, a adăugat Ministerul Sănătății din Liban, menționând că bilanțul victimelor este preliminar, în condițiile în care se fac eforturi de salvare a celor afectați.
„Această zi este cea mai violentă la Baalbeck de la începutul războiului”, în septembrie, a declarat pe platforma X guvernatorul provinciei, Bachir Khodr.
Din 23 septembrie, conflictul latent dintre Israel şi Hezbollah s-a transformat într-un război deschis, armata israeliană bombardând zilnic fiefurile mişcării proiraniene.
Un atac israelian a ucis, vineri dimineață, cel puţin trei jurnalişti care dormeau într-o pensiune din Hasbaya, în sudul Libanului.
Crimele au loc la 24 de ore după ce în urma unui raid israelian a fost lovit un birou folosit de Al-Mayadeen în suburbiile sudice ale Beirutului.
Autoritățile libaneze spun că, până acum, campania militară israeliană a ucis peste 2.500 de persoane și a strămutat peste un milion de oameni, generând o criză umanitară.