Construcțiile au fost edificate în perioada comunistă și au avut diverse funcțiuni (magazii, depozitare), conform purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.

Terenul municipalității are o suprafață de 3,8 hectare și se află între Carrefour Felicia și fosta fabrică Moldomobila. Construcțiile datează din perioada comunistă, iar acum autoritățile locale doresc demolarea acestora.

În ianuarie 2025, Primăria a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism pentru demolare, însă Serviciul aceleiași instituții a respins cererea.

„A fost solicitat certificatul de urbanism pentru autorizație de demolare, dar cei de la Urbanism au spus că pentru demolarea unor construcții care au fost edificate fără autorizație de construire nu trebuie autorizație de demolare, ci trebuie dezafectate doar prin act administrativ, respectiv dispoziție emisă de primar. Va fi făcută o notă de comandă către o societate din subordine și vor fi demolate”, a explicat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

În perioada 2008 – 2024, terenul a fost concesionat către Dedeman, care dorea să deschidă un centru comercial.

În acest timp, compania nu a făcut demersuri pentru obținerea unei autorizații, însă a achitat redevența anuală care, în perioada menționată, a ajuns până la concurența sumei de 7,8 milioane lei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 14 martie 2025. Vărsătorii au un moment foarte intens de conștientizare a unor erori de judecată care le-au complicat existența
HOROSCOP
Horoscop 14 martie 2025. Vărsătorii au un moment foarte intens de conștientizare a unor erori de judecată care le-au complicat existența

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI