Sughiţatul îl întristează pe pechinezul Fred

Nimic nu îl deprimă mai rău pe Fred decât o repriză de sughiţ care nu se mai termină. Şi când te uiţi la el, parcă ţi se frânge inima… Hai, înveseleşte-te Fred, o să treacă!

Cine îşi imagina că puii de alpaca sunt atât de simpatici!

Alpaca (Vicugna Pacos) este o specie domesticită din America de Sud, care seamănă cu o lamă mică. Deşi uni ar putea să zică că sunt… urâţele, puiul ăsta ni se pare adorabil. Mai ales când sughiţă!

Pedeapsa lui Mylo de la Doamne-Doamne

Dacă nu ştiaţi, sughiţul e pedeapsa lui Doamne-Doamne pentru copiii care nu au fost cuminţi. Şi pentru căţei… Iar Mylo a fost foarte neastâmpărat!

Asta e deja maimuţăreală!

Nu pentru toată lumea e neplăcut să sughiţe. Unii chiar se bucură de moment, iar cei care se visează vedete profită de moment şi pun în scenă un adevărat spectacol. Maimuţica asta se crede pe scenă, nu ziceţi?

Pui de vidră sau mitralieră înfundată?

Puiuţul ăsta mic a rămas orfan. Şi, ca şi cum asta nu era de ajuns, la nici şase săptămâni, l-a apucat o repriză de sughiţ de care nu mai scapă. Nu trageţi, dom’ Semaca!

Uneori, un sughiţ este… un pas în faţă

Căţelul ăsta adorabil sughiţă de zici că o să îi sară ochii din orbite. Noi suntem curioşi de ceva… Dacă stăpânii îl aşezau pe gresie, îl propulsa sighiţul?

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur
Recomandări
Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur

Un sughiţ… spinos

Nu suntem siguri… Micuţul ăsta ciufulit chiţăie sau sughiţă? Păreri?

Uită-te în ochii mei. Acum vei sughiţa!

Pisica din imagini este malefică. Cruntă chiar până la limita imaginaţiei! L-a fixat cu privirea pe săracul căţel şi, prin puterea minţii, îi provoacă sughiţuri… Iartă-l, fiară!

Mă chinuie sughiţul, mă chinuiţi şi voi…

Pisica aceasta e tristă rău! Şi pe bună dreptate, sughiţă de mamă-mamă! Şi cum nu era de ajuns, pentru o luni dimineaţă, stăpânul îi şi lipeşte de năsuc camera de filmat. Hai, ia aparatul ăsta de aici…

Cum te prinzi că un Koala sughiţă? Îi flutură urechile!

Dacă ajungeţi la Zoo lângă un Koala, mare grijă! Dacă îl apucă sughiţul, s-ar putea să decoleze. Oare de aici a venit inspiraţia pentru Jumbo?

Cel mai fioros sughiţ

Uitaţi-vă la el! Noi ne-am ascuns după scaune când am i-am văzut privirea. Şi cât de supărat este!…

Atenţie! Pericol de tsunami!

Nimic nu e mai bine decât să stai, într-o zi încinsă, în piscină. Asta până când te apucă sughiţul. Ce valuri face când îi saltă burtica!

Cel mai amărât Rottweiler

Puiuţul ăsta e amărât rău… Nimic nu îl scapă de sughiţ. Dar este simpatic foc! Şi, dacă vă întrebaţi care este ce mai popular sughiţ, l-aţi găsit. Acest film a fost vizionat de peste 2,6 milioane de ori.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Uşor motoraş, uşor

Iată că şi iepuraşii sunt chinuiţi de sughiţ. Dacă iepurii vi se par simpatici în general, nu rataţi acest video!

Sughiţul se ia? Puiuţii ăştia sughiţă în cor

Noi nu ştiam că sughiţul este molipsitor, dar ghinionul acestor ghemotoace ne-a clarificat problema. Uite cum arată un… sughiţ în cor!

Care v-a plăcut cel mai mult?

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI