Cele mai noi descoperiri în neurologie vor fi prezentate de cercetători din toată lumea la Eforie Nord

Comentează
Profesorul doctor Dafin Mureşanu, președintele Societății pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, despre descoperirile in neurologie

Două evenimente academice din domeniul cercetării ştiinţifice neurologice, respectiv a-VIII-a ediţie a Cursului European de Neuroreabilitare-RoNeuro Brain Days şi cea de-a –XIII-a manifestare a Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie, vor transforma, pentru o săptămână, staţiunea Eforie Nord, în capitala mondială a neurologiei.

Astfel, în perioada 29 iunie-5 iulie, la Hotel Europa, se vor reuni academicieni, profesori şi cercetători ştiinţifici de top, medici neurologi, primari şi specialişti, precum şi medici rezidenţi din aceeaşi specialitate medicală, pentru a descoperi şi a dezbate împreună, cele mai noi descoperiri din cercetarea ştiinţifică neurologică apărute la nivel mondial. Anul acesta, majoritatea sesiunilor inserate în programul ştiinţific vor avea un numitor comun şi anume: Neuroreabilitarea.

Neurorecuperarea şi neuroplasticitatea, axe principale în cercetarea ştiinţifică

Traumatismele cranio cerebrale (TCC) , scleroza multiplă, neuropatiile periferice, bolile Parkinson şi Alzeihmer, accidentul vascular cerebral sau bolile neurologice rare, afecţiuni care afectează milioane de oameni, anual, la nivel mondial , vor fi explicate de profesori din SUA, Rusia, UK, Israel, Germania, Italia, Austria, Suedia, Spania, Franţa, Slovenia, Croaţia, Polonia, Serbia, Republica Moldova şi România, atât în ceea ce privește prevenţia, diagnosticarea, tratarea, monitorizarea şi neurorecuperarea.

“În căutarea terapiilor inovative, fie că discutăm despre accidentul vascular cerebral (AVC), bolile Parkinson sau Alzheimer, traumatismul cranio cerebral sau alte afecţiuni cu impact neurologic, începutul secolului XXI a dezvoltat noi idei ştiinţifice,  a căror punere în practică, reprezintă astăzi sfera principală a studiilor clinice şi a dezbaterilor , la cel mai înalt nivel, ale cercetătorilor neurologi. Astfel, neuroplasticitatea şi neurorecuperarea au devenit axe principale de cercetare şi transfer informaţional în neurologia mondială şi, în consecinţă,le vom regăsi în cadrul prezentărilor ştiinţifice de anul acesta” a mai spus  prof.dr. Dafin Mureşanu.

Bolile neurologice în cifreBoala Parkinson îşi poate dubla numărul pacienţilor până în 2030 

Cele mai noi studii în domeniu arată că Boala Parkinson îşi poate dubla numărul pacienţilor până în 2030.   În prezent această afecţiune afectează aproximativ 6,3 milioane de persoane în întreaga lume, dintre care 1,5 milioane de europeni, iar  în ţara noastră însumează peste 70.000 de bolnavi.

 Accidentul Vascular Cerebral înregistrează aproximativ un milion de cazuri noi anunal

În ceea ce privește Accidentul Vascular Cerebral (AVC), în Europa se înregistrează anunal aproximativ un milion de cazuri, studiile fiind raportate la o populaţie  de 500 de milioane de locuitori.

La nivel mondial, AVC  constituie o a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer şi, conform ultimei raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost înregistrate în întreaga lume peste 15 milioane de cazuri noi de AVC, aproximativ 5 milioane dintre aceşti pacienţi decedează, iar alte 5 milioane rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă.

România în primele trei țări din Europa în ceea ce privește AVC 

România este plasată, potrivit ultimelor statistici, în primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare, precum şi mortalitatea de cauză cerebrovasculară.

Prevalența AVC în România este de 0,1% pentru grupa de vârstă sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de vârstă 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de vârstă 55-70 ani şi 13,9% la peste 70 de ani.

Scleroza multiplă sau “boala cu 1000 de feţe”este o afecţiune cu o etiologie încă neelucidată 

Cercetările în ceea ce privește Scleroza multiplă sunt tot mai avansate, fiind descoperite noi terapii.

Totuși, Scleroza multiplă sau “boala cu 1000 de feţe” este încă o afecţiune cu o etiologie încă neelucidată, fiind determinată de distrugerea mielinei la nivelul sistemului nervos, atât la nivel cerebral, cât și la nivelul măduvei spinării, precum şi degenerarea axonală, fapt ce determină un tablou clinic foarte variat. Este afectată populația tânără, fiind diagosticată, cel mai frecvent, la persoane cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani.

La nivel mondial există aproximativ 2,1 milioane de pacienți cu SM, iar în România, numărul acestora este de aproximativ 10.000.

Statisticile arată că, la nivelul UE, numărul bolnavilor de SM s-a dublat în ultimii șase ani, ajungând la circa 600.000.

Traumatismul cranio-cerebralface anunal aproximativ 10 milioane de victime  

O altă afecţiune neurologică gravă o reprezintă traumatismul cranio cerebral (TCC) de care suferă anual, aproximativ 10 milioane de oameni. Organizația Mondială a Sănătății preconizează că până în anul 2020, accidentele rutiere, principala cauză a traumatismelor cranio-cerebrale, vor deveni al treilea mare contributor la povara globală a bolii și dizabilității, după bolile cardiovasculare și depresie.

În Europa 1,6 milioane de pacienți sunt internați anual , cu diagnostic de traumatism craniocerebral, iar dintre aceștia 66.000 decedează. În România, numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale este în creştere - 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, principala cauză fiind accidentele rutiere, 75% dintre persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism craniocerebral.

Anual, în România , se înregistează peste 60.000 de noi cazuri de TCC.

Alzeihmer sau boala uitării afectează din ce în ce mai mulți tineri 

Despre boala Alzeihmer, statisticile arată că în România există astăzi peste 500.000 de pacienţi care suferă de aşa zisa boală a uitării. Dacă la nivel mondial numărul pacienţilor cu boala Alzheimer este astăzi de aproximativ 25 de milioane, anual înregistrându-se circa 5 milioane de pacienţi, estimările arată că, în 2050, numărul acestora va depăşi 44 de milioane de persoane afectate.

Medicina românescă a adus un plus valoare medicinei mondiale  

Manifestarea ştiinţifică este organizată de către Fundația Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) împreună cu Societatea de Neurologie din România (SNR) şi Academia de Ştiinţe Medicale din România, precum  şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR).Coordonatorii evenimentului sunt  prof. dr. Natan Bornstein, Vice President of the World Stroke Organization (WSO),  prof. dr. Dafin Mureşanu, Universitatea de Medicină si Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca , preşedinte al SSNN şi al EFNRS şi prof. dr. Ovidiu Bajenaru, Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Române. “Nu cred că este întâmplător faptul că această manifestare ştiinţifică realizată în România a atins un nou punct al longevităţii şi , prin interesul crescut, în mod constant, demonstrat atât de către lectorii , cât şi de către participanţi, prin prezenţa lor în număr  mare, dar şi prin valoarea lucrărilor ştiinţifice, ne arată faptul că neurologia românească şi cercetarea ştiinţifică din ţara noastră, prin reprezentanţii săi, aduc în fiecare an un plus de valoare medicinei mondiale, poziţionând astfel Româniape un loc înalt în lume, proces început cu mulţi ani în urmă de către marele nostru savant Gheorghe Marinescu” a declarat prof.dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR).

Potrivit profesorului Mureșanu această manifestare este totodată rodul izbânzii şi recunoştiinţei profesionale de care se bucură astăzi neurologii români

” Din punctul meu de vedere această manifestare reprezintă în sine o onoare şi totodată un rod al izbânzii şi recunoştiinţei profesionale de care se bucură astăzi neurologii români şi, în anul centenarului Marii Uniri de la 1918 va trebui să facem cu toţii încă o promisiune de devotament Hipocratic atât pentru strămoşii medicinei româneşti, cât şi viitorilor medici şi pacienţi”, a mai spus profesorul Mureșanu.

Peste 300 de participanţi vor asista la dezbateri, fiind aduse în prim plan ultimele descoperiri medicale în tratarea afecţiunilor neurologice în tot ansamblul lor, aceste informaţii de ultimă oră, fiindu-le oferite de către 52 de profesori din întreaga lume, prin prezentarea a 73 de lucrări ştiinţifice şi cazuri practice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală