Cercetătorii englezi anunță că există indicii că persoanele vaccinate pot transmite varianta Delta la fel de ușor precum cele nevaccinate

Comentează
Arhiva foto

Serviciul de Sănătate Publică din Anglia transmite că, potrivit unor date preliminare, vaccinarea anti-COVID-19 nu oprește răspândirea variantei Delta, descoperită inițial în India și foarte contagioasă, notează Reuters, potrivit Agerpres.

„Unele constatări iniţiale (...) arată că încărcăturile virale în cazul celor care s-au infectat cu varianta Delta după ce au fost vaccinaţi ar putea fi similare celor observate la persoanele nevaccinate. (...) Aceasta ar putea avea implicaţii asupra contagiozităţii oamenilor, indiferent că sunt sau nu vaccinaţi”, au transmis reprezentanții Public Health England (PHE), precizând că este vorba despre o analiză exploratorie preliminară, astfel că e nevoie de mai multe studii pentru ca datele să fie confirmate.

Potrivit Serviciului de Sănătate Publică din Anglia, 55,1% dintre persoanele spitalizate în Marea Britanie, începând din luna iulie, din cauza infectării cu varianta Delta, nu au fost vaccinate, iar 34,9% dintre acestea erau imunizate cu schema completă.

În condițiile în care aproximativ 75% dintre britanici au fost vaccinați anti-COVID-19, cercetătorii britanici susțin că „pe măsură ce tot mai multe persoane se vaccinează, vom vedea un procent relativ mai mare al persoanelor vaccinate internate”.

Se știe deja că vaccinarea cu schema completă asigură protecția față de formele grave ale infectării cu coronavirus și în fața riscului de deces, însă până acum nu există suficiente informații în ceea ce privește măsura în care varianta Delta este transmisă de persoanele imunizate.

Un semnal de alarmă în acest sens a fost tras recent și de specialiștii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA, care a avertizat că persoanele care se infectează cu varianta Delta, deși sunt vaccinate, pot transmite virusul mult mai ușor față de cele contaminate cu alte tulpini după imunizare.

O variantă descoperită în Columbia, în atenția specialiștilor

Totodată, PHE atrage atenția asupra variantei coronavirusului care a fost detectată în Columbia și care, conform unor analize preliminare, ar ocoli imunitatea oferită de vaccinare sau de trecerea prin boală.

Cazuri de infectare cu această tulpină au fost detectate la șapte vârstnici dintr-un azil din Belgia. Este vorba despre persoane cu vârste de 80-90 de ani, care erau vaccinate cu schema completă. Varianta a fost descoperită și în Statele Unite ale Americii.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
Analiză
12:20
Sute de mii de copii abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!