CFR SA caută artiști vizuali și creatori de graffiti și street art care să ilustreze istoria căilor ferate pe peretele de la linia 14 din Gara de Nord. Proiectul se desfășoară pe bază de voluntariat, fără a primi bani în schimb, iar propunerile pot fi depuse prin e-mail până la data de 13 noiembrie.
Cuprins:
Este vorba de un concurs lansat de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord București.
„Invităm artiștii vizuali, inclusiv creatorii de graffiti și street art, să reinterpreteze, prin culoare și creativitate, peste 150 de ani de istorie feroviară”, a transmis compania, într-un comunicat.
Apelul se adresează artiștilor vizuali, creatorilor de graffiti, studenților la arte și colectivelor artistice, individual sau în echipă.
„Mii de călători trec zilnic prin Gara de Nord din București. Ce-ai spune dacă următoarea lucrare pe care o vor admira ar fi chiar a ta?”, este întrebarea adresată de CFR pentru cei care ar putea fi interesați de acest proiect.
Tema proiectului este „Istoria Căilor Ferate Române, în Gara de Nord”.
„De la regele Carol I, Gara de Nord istorică și podul construit de Anghel Saligny la Cernavodă, până la locomotivele electrice și infrastructura modernizată, ne dorim o compoziție care să prezinte evoluția căilor ferate române”, potrivit sursei citate.
Participarea este exclusiv voluntară, fără remunerație financiară. „Concursul nu presupune acordarea de onorarii, premii în bani sau alte recompense financiare. Artiștii selectați vor contribui voluntar la realizarea lucrării, în baza unui acord de colaborare”, potrivit CFR.
Compania va pune la dispoziție suprafața aprobată, va facilita accesul și va susține realizarea proiectului, urmând a fi furnizate materialele necesare.
Artiștii care vor participa în cadrul proiectului se vor alege cu „un spațiu de expunere publică, într-una dintre cele mai cunoscute stații feroviare din România, pentru o perioadă stabilită de comun acord”, conform CFR.
Pentru cei care vor să se înscrie, compania așteaptă pe e-mail (comunicare@cfr.ro, având ca subiect linia 14) un portofoliu artistic, o scurtă prezentare a conceptului și o schiță orientativă a lucrării propuse până la data de 13 noiembrie.
„Un perete. Peste 150 de ani de istorie. Mii de priviri în fiecare zi”, precizează CFR.