Două porturi majore din apropierea Canalului Panama, deținute de cel mai bogat om din Hong Kong, Li Ka-shing, vor fi vândute unui consorțiu american. Potrivit Financial Times, valoarea tranzacției, care a fost încheiată pe fondul amenințărilor președintelui american Donald Trump privind reîntoarcerea canalului în proprietatea SUA, va fi de 22,8 miliarde de dolari.
Consorțiul care va prelua controlul asupra celor două porturi din apropiere de Panama este format din BlackRock, Global Infrastructure Partners și Terminal Investment. Grupul va achiziţiona 90% din acțiunile filialei companiei din Hong Kong CK Hutchison - Panama Ports Company, care administrează porturile respective, au precizat investitorii americani într-un comunicat.
Acordul include, de asemenea, achiziționarea a 80% din acțiunile filialele portuare a CK Hutchison, care deține 43 de porturi în 23 de țări, inclusiv Marea Britanie și Germania, Orientul Mijlociu, Mexic și Australia, precum și în Asia de Sud-Est.
Anterior, Donald Trump a denunțat creșterea influenței chineze asupra Canalului Panama, o rută importantă din punct de vedere strategic. În ziua învestirii sale ca președinte, pe 20 ianuarie, Trump a spus că Statele Unite vor prelua controlul asupra acestei căi navigabile.
Liderul republican de la Casa Albă a făcut presiuni asupra Panamei să reducă influența chineză asupra canalului, declarând că deținerea regimului de la Beijing a anumitor porturi din apropiere încalcă tratatul de neutralitate al canalului.
Secretarul de stat Marco Rubio a efectuat prima sa vizită în străinătate în Panama pentru a transmite preocupările lui Trump și pentru a găsi o soluție.
În urma întrevederii cu Rubio, președintele Republicii Panama, Raul Mulino, a anunțat retragerea țării sale din proiectul global chinez „One Belt, One Road”. La începutul lunii februarie, autoritățile panameze au decis să scutească de taxe navele americane care traversează canalul.
Co-directorul CK Hutchison, Frank Sixt, a spus, totuși, că noile achiziții sunt „de natură pur comercială” și nu au legătură cu „știrile politice” recente „referitoare de porturile din Panama”.