Chinul lui Pavel

Duminica noaptea l-am vazut pe Andrei Pavel la CNN. Era dupa marea victorie de la Montreal, cand romanul nostru a terminat de urcat purgatoriul glo-riei ce i-a cerut munca si emotii, dupa ce si-a cautat cu incapatanare cadenta ani in sir.
I-am privit fata radioasa, mainile muncite si picioarele impleticite. Andrei era tot numai tenis si truda. Un tenis de mare forta, nascut din truda unui pasionat, a unui ambitios, a unui incapatanat dominat de clipa apropierii unui deznodamant fericit. Doar ochii ii erau veseli, tradand o bucurie vie si viscerala a unui om in stare de confort maxim dupa o oboseala maxima.
Pentru o zi, Pavel si-a permis sa intre in viata noastra frumos, facandu-ne sa uitam de canicula si de lipsuri. Nu ne-a ramas decat ca, in fata unui pahar cu apa rece, sa ne dedulcim cu chinul sau, sa ne mandrim ca suntem de-ai lui si ca el e de-al nostru.
Chiar daca in aceasta comunitate a smecherilor, care este Romania, Andrei nu si-a gasit inca locul cuvenit, preferand sa se stabileasca in Germania, ramane sa-l apreciem de acum incolo, asa cum n-am facut-o pana acum. Pentru ca tenisul e un sport innebunitor, iar viata in tenis e o continua agitatie, el a fost nevoit sa plece catre alt turneu, amanand intalnirea cu noi.
Si este foarte bine asa. Cat timp Pavel nu e pe loc repaus, inseamna ca vraja inca nu s-a sfarsit, farmecul ei inca nu s-a pierdut. Succes la Cincinnati, baiete, chiar daca nu esti printre favoriti! Poti sa castigi, o sa vezi ca poti sa castigi.

Urmărește-ne pe Google News