Primăria Iași a plătit peste două milioane de lei într-o cursă contracronometru care, potrivit DNA, ar fi prejudiciat bugetul local.
Cuprins:
Mai puțin de trei ore ar fi avut nevoie funcționarii instituției pentru a emite ordinul de plată la o factură emisă în aceeași zi – o vigilență rar întâlnită, spun surse din administrația locală. Totul pentru o achiziție contestată de marfă, cu o recepție presupus falsă și verificări făcute „în orb”.
Este vorba despre prejudiciul invocat de DNA în dosarul „Păcura”, în care primarul Mihai Chirica și nouă angajați ai municipalității sunt acuzați de abuz în serviciu, complicitate la abuz sau fals intelectual. Cei vizați resping acuzațiile, edilul având recent o conferință în care și-a prezentat punctul de vedere: el a invocat inclusiv o presupusă miză politică a anchetei.
Banii au ajuns în conturile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS). La mijloc era o cantitate din rezervele statului de păcură depozitată la Iași, dar care nu ar mai fi fost de găsit în rezervoare.
Singura cale legală, susțin procurorii, consta în reîntregirea stocului de către Primăria Iași. În schimb, ANRSPS a acceptat ca diferendul să fie soluționat prin achitarea contravalorii combustibilului.
DNA spune că plata a fost ilegală: „ANRSPS nu putea vinde la acel moment ceea ce nu avea, iar municipiul Iași nu putea cumpăra ceea ce nu exista”, se arată în actele întocmite de procurori, obținute de Libertatea. Totul s-a întâmplat în aceeași zi: ANRSPS a emis factura, iar Primăria a plătit-o în mai puțin de trei ore.
Surse judiciare au detaliat pentru Libertatea circuitul documentelor. La ora 11.27 ar fi fost trimisă factura la primărie prin e-mail, iar 16 minute mai târziu era inclusă în registrul electronic.
La ora 11.50, un funcționar al primăriei ar fi listat ordonanțarea de plată, iar în mai puțin de zece minute, documentul, însoțit deja de o notă de recepție, era în evidențele Direcției tehnice. Ulterior, la ora 14.13, ar fi ajuns și ordinul de plată, iar cinci minute mai târziu, ANRSPS era înștiințată de achitarea păcurii. La ora 14.32, toate procedurile erau finalizate, după ce ANRSPS a transmis un mail de confirmare.
Potrivit DNA, acest circuit al documentelor s-ar fi desfășurat în mare măsură „în orb” întrucât fiecare participant a prezumat că verificările necesare fuseseră deja efectuate de celelalte compartimente, „fără ca această succesiune să fi avut loc în mod real”. Astfel, susțin procurorii, funcționarii nu ar fi făcut o analiză efectivă a documentelor justificative fiecărei faze până la realizarea plății întrucât aceste acte „fie nu însoțeau documentele supuse avizării, fie erau chiar false”.
În ceea ce privește actele false, procurorii fac referire la nota de recepție care ar fi atestat livrarea unei mărfi considerate inexistente.
„O operațiune care nu avea în realitate natura unei vânzări de bunuri a fost tratată și procesată ca atare, iar funcționarii implicați în fazele lichidării și ordonanțării au aplicat vize și semnături fără verificarea efectivă a realității și temeiului obligației, contribuind în acest mod la crearea aparenței de regularitate a operațiunii și la înlesnirea efectuării plății nelegale”, se arată în documentele procurorilor.
Suplimentar, DNA a invocat că semnătura de „Bun de plată” a venit din partea unui funcționar al primăriei care nu ar fi avut drept de semnătură pe o astfel de cheltuială. Ulterior, ar fi apărut în primărie o formă a aceleiași facturi, semnată de data aceasta de persoana îndreptățită care, la momentul plății, se afla în concediu.
Potrivit DNA, la 3 mai 2022, ANRSPS a informat Primăria că, în urma verificărilor lunare la rezervele de stat, ar fi constatat o cantitate lipsă de 542 de tone. Instituția notifica municipalitatea că trebuie reîntregit stocul, conform obligațiilor legale, până pe 28 mai.
În lipsa unui răspuns, ANRSPS reia notificarea pe 17 mai. În final, pe 26 mai, Primăria răspunde și propune trei variante de soluționare amiabilă: reîntregirea, achitarea contravalorii și efectuarea unei expertize pentru a se stabili cu exactitate cantitatea din depozite. În context, amintim, așa cum Libertatea a detaliat săptămâna trecută, că măsurătorile ANRSPS din rezervoare fuseseră contestate de autoritatea locală.
În același timp, Primăria ar fi solicitat ANRSPS un punct de vedere cu privire la acceptarea plății contravalorii păcurii și stabilirea unui preț. „În ziua următoare (...) aparatul propriu ANRSPS, prin președintele Pop Georgian, a comunicat acceptul expres (...) pentru achitarea contravalorii cantității de păcură”, susțin procurorii DNA. În același timp, prețul urma să fie stabilit potrivit unui contract anterior încheiat între părți: Primăria achiziționase în trecut combustibil din rezervele de stat.
Astfel, ANRSPS emite o factură pentru o sumă de peste două milioane de lei. „Totodată, ANRSPS a solicitat efectuarea plății chiar în cursul zilei de 27.05.2022 și transmiterea unei copii a ordinului de plată, subliniind caracterul imperativ al termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 82/1992 pentru reîntregirea stocului. În același timp, a avertizat că, în cazul neefectuării în termen, urmau să devină incidente atât sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, cât și penalitățile contractuale de 1% pentru fiecare zi de întârziere”, potrivit DNA.
Într-o conferință recentă, primarul a respins acuzațiile și a susținut că cele 542 de tone de păcură nu ar fi dispărut, ci reprezintă o diferență rezultată din degradarea combustibilului după peste două decenii de depozitare. Edilul a invocat o expertiză tehnică din 2024 și, în același timp, a invocat că ANRSPS avea obligația de a reîmprospăta periodic stocul.
În privința plății, primarul a susținut că ANRSPS ar fi impus achitarea facturii în 24 de ore, sub amenințarea penalităților și a consecințelor penale. El a mai spus că municipalitatea contestase anterior diferența și solicitase o expertiză.
În același timp, Chirica a mai declarat că operațiunea nu presupunea transportarea combustibilului întrucât păcura se afla deja în rezervoarele municipalității, la fel ca în cazul achizițiilor anterioare pentru termoficare. Nu în ultimul rând, edilul a invocat o miză politică a anchetei, fără a oferi detalii în acest sens.