Acest articol este o acțiune umanitară finanțată și publicată de Fundația Ringier România. Toate cazurile sprijinite de aceasta pot fi găsite pe site-ul www.ajutacopiii.ro.
Cuprins:
Natalia-Iselin Moisă, din Năvodari, Constanța, este o fetiță de numai 2,7 ani pe care destinul a aruncat-o, nemilos, în vâltoarea unei aprige lupte pentru supraviețuire în care miza este chiar viața ei. Micuța a fost diagnosticată acum câteva luni cu o maladie care dă fiori: retinoblastom bilateral – o formă rară și agresivă de cancer ocular infantil care afectează ambii ochi. Speranța Nataliei este o complicată intrervenție chirugicală la ochiul stâng în urma căreia fetița va fi nevoită să primească o proteză oculară. Însă, prețul acelui dispozitiv medical ce îi va fi indispensabil micuței, dar și tratamentele postoperatorii, costă aproximativ 8.000 de euro, bani de care fetița are nevoie ca de aer.
Timpul nu este aliatul Nataliei – aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România –, deoarece forma de cancer genetic care a ”mușcat” din trupul fetiței este foarte agresivă și poate crea metastaze cerebrale: retinoblastom bilateral. La ultimul consult efectuat la o unitate medicală din București, medicii au observat că tratamentele cu citostatice (n.r. patru serii efectuate până acest moment), au avut efectul dorit în cazul ochiului drept. Toate cele patru tumori care au atins ochiul drept sunt sub control total, fără riscul de a se deplasa către o altă zonă a corpului, i-au asigurat medicii oncologi pe părinții micuței.
Însă, problema uriașă este la ochiul stâng - care este încadrat la categoria D pe o scară de la A la E -, al cărui glob ocular este acoperit pe jumătate de tumori! În cazul acestuia, singura șanșă de salvare a fetiței este - o spun aceiași specialiști -, enucleația (n.r. intervenție chirurgicală care presupune înlăturarea completă a globului ocular, secționarea nervului optic și a mușchilor care îl susțin). În acest fel, este înlăturat riscul uriaș ca tumorile aflate în globul ocular al Nataliei să migreze prin nervul optic în creier. Decizia finală privind operația va fi luată în funcție de rezultatele analizelor și ale investigațiilor care îi vor fi făcute Nataliei.
”Mulțumim lui Dumnezeu că în toată această dureroasă poveste a Nataliei mai primim și vești bune. Faptul că cele patru tumori din spatele ochiului drept, încadrat la categoria pe B pe o scară de la A la E, sunt sub control, e o veste extraordinară. Probleme mari sunt la ochiul stâng, pentru că există riscul uriaș ca, prin nervul optic, tumora să facă <pui> în creierul micuței noastre. Medicii ne-au spus că singura cale prin care posibila metastazare a acelor tumori în creier să poată fi oprită este această complicată intervenție chirurgicală (n.r. enucleația).
Natalia va pierde ochiul drept, dar îi vom salva viața! E o alegere cumplită, dar obligatorie pentru ca micuța noatră Nati să se poată bucura de viață! Însă, trebuie să ne mișcăm extrem de rapid deoarece cancerul poate avansa în orice moment”, ne-a spus Mihaela Moisă (34 de ani), mama Nataliei.
Costurile intervenției chirurgicale nu reprezintă o problemă pentru părinții Nataliei deoarece complicata operație va fi efectuată în România, în rețeaua sanitară de stat, în baza asigurării medicale. Natalia are însă nevoie de suport financiar din partea semenilor pentru a putea achiziționa o proteză performantă pe care o va purta toată viață după ce va trece cu bine peste enucleație, dar și pentru tratamentele și investigațiile postoperatorii de lungă durată. Este vorba despre un dispozitiv medical care nu îi va reda vederea - oricum pierdută din cauza tumorilor -, au spus doctorii care o tratează, dar îi va reface simetria feței și aspectul normal al chipului.
”Pentru noi, 8.000 de euro sunt bani mulți motiv pentru care avem nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet mare să reușim să adunăm această sumă. Doar împreună o putem salva pe Natalia! Fac un apel de suflet către toți aceia care vor auzi de trista poveste a fetiței noastre: să îi fie aproape, să nu o lase singură! Vă rog să ne ajutați să strângem cei 8.000 de euro necesari protezei oculare și tratamentelor de lungă durată ce vor urma operației! Natalia vă mulțumește tuturor!”, este apelul disperat pe care Mihaela, mama Nataliei, îl face prin intermediul Fundației Ringier România.
O mamă căruia nici o clipă nu i-a trecut prin gând, atunci când a ajuns cu ea la medic, că fetița ei, sănătoasă până să primească acest cumplit diagnostic, suferă de cancer ocular la ambii ochi.
[doneaza text="Natalia are nevoie de 8.000 de euro" label=""total="" link-10lei="https://mpy.ro/d939b4bx" link-25lei="https://mpy.ro/d939b5bx" link-50lei="https://mpy.ro/d939b6bx" link-100lei="https://mpy.ro/d939b7bx"]
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 14 ani la rubrica AJUTA COPIII