ANALIZĂ/Chiriile locuințelor din Craiova au crescut alarmant după ce și apartamentele s-au scumpit (FOTO)

Comentează
Chiriile locuințelor din Craiova au crescut alarmant

Chiriile apartamentelor și garsonierelor în Craiova au crescut alarmant în anul 2018, în special în ultimele luni, cu precădere în septembrie, când studenții se pregătesc de un an nou universitar. Și prețurile locuințelor au crescut față de anul trecut, iar, în pofida acestor fluctuații, dezvoltatorii imobiliari au demarat foarte multe lucrări la ansambluri rezidențiale, cu mult mai mari decât în anii 2006 - 2007, atunci când s-a înregistrat un boom imobiliar."Apartament, flat, ultracentral Craiova - 450 euro". Așa sună un anunț la mica publicitate, rubrica de Închirieri, la jumătatea lunii septembrie, dat de proprietarul unei locuințe aflate la kilometrul zero al Băniei, la mai puțin de un minut de Universitatea din Craiova.

La câțiva kilometri distanță, în apropierea campusului Universității de Medicină și Farmacie, un alt proprietar își scoate la închiriere locuința cu două camere, mobilată, cu centrală termică și aer condiționat. Prețul este de 350 euro.

"Este modern apartamentul, este la etajul doi, într-un bloc cu vecini liniștiți. Prețul este pe măsura dotărilor și am și întrebat și eu la unii și la alții, m-am interesat de el înainte de a pune anunțul", a declarat proprietarul, care preferă să primească în chirie studenți sau o familie liniștită.

Specialiștii de pe piața imobiliară susțin că prețurile au crescut încă de la începutul anului 2018.

"Este o majorare a chiriilor în 2018 față de anul 2017, ea fiind între 10 și 20 la sută și este explicabilă ca urmare a creșterii prețului de vânzare pentru apartamente. Odată ce prețul a crescut, era și normal ca valoarea chiriei cerute pentru locuirea acestor apartamente să fie puțin mai mare”, declar Cristian Clenciu, vicepreședinte al Asociației Române pentru Agențiile Imobiliare (ARAI).

Se construiește la preț mare

Specialiștii de pe piața imobiliarelor au înregistrat creșteri ale prețurilor locuințelor încă de la începutul anului 2018.

"Cât despre prețurile apartamentelor, ne aflăm pe trendul de creștere estimat pentru anul acesta, undeva la peste 10 la sută față de anul trecut și ne aflăm în limite, dacă vorbim de locuințe noi, între 900 și 1.300 euro plus TVA pe metrul pătrat, suprafață utilă", a mai spus Cristian Clenciu.

Cu toate acestea, craiovenii sunt doritori în a-și achiziționa o locuință, în ultima vreme existând solicitări foarte multe pentru ansamblurile rezidențiale.

"Se construiește foarte mult, sunt anunțate și lansate în construcție locuințe mai multe decât în anul 2006 -2007, anii de boom imobiliar. În special vorbim de locuințe în ansambluri rezidențiale, nu locuințe unifamiliale", a mai precizat vicepreședintele Asociației Române pentru Agențiile Imobiliare (ARAI).

Cei fără posibilități - chiriași în cămin

Tinerii studenți care nu au avut posibilitatea de a-și închiria o locuință în apropiere de campusurile universitare s-au luptat să își găsească o cameră în cele zece cămine puse la dispoziție de conducerea Univeristății din Craiova.

Instituția de învățământ univeristar pune la dispoziție și o clădire de locuit în Drobeta Turnu Severin.

La nivelul campusului din Craiova există aproximativ 2.800 de locuri, împărțite în trei categorii: cele mai ieftine care se închiriază cu 140 lei /lună (pentru studenții de la buget și 190 pentru cei de la taxă), confort II la un preț de 190 lei pentru studenţii de la buget şi 240 lei pentru studenţii de la taxă.

Camerele de cămin de lux care pot fi asociate cu o garsonieră sunt taxate cu 210 lei pentru studenţii de la buget şi 260 lei pentru studenţii de la taxă.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
09:09
Imagini cu Maia Morgenstern târându-se prin platoul „Furnicuțele”. Ce s-a întâmplat în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță la Antena 1
08:55
Cum au schimbat atentatele din 11 septembrie turismul aerian. La 25 de ani de la tragedie, un pilot mărturisește: „Este imposibil ca un avion să mai fie deturnat”
08:49
Un deținut care își spunea „Spiderman” a tăiat gratiile celulei, s-a cățărat într-un copac și a evadat, în Germania: „Puțini oameni puteau face asta”
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
O fetiță intră în sala d eclasa, in Italia, fiind intampinata de profesoara sa
08:03
Cea mai mică școală din Europa se deschide după două decenii, pentru o singură elevă
Logo-ul Muse este afișat pe ecranul unui smartphone, cu logo-ul Meta AI în fundal
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Așa contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate