Spitalele noi se doresc garanția curățeniei și siguranței pacienților. Sub același management și proceduri ca și la Spitalul Militar Central, în martie 2020 a fost ridicat, „pentru tratarea pacienților cu Covid cu cazuri ușoare și medii”, spitalul de campanie ROL 2 de la Otopeni. În noiembrie, aici au murit cinci oameni, cu vârste între 58 și 84 de ani, colonizați cu mai mulți germeni multirezistenți la antibiotice. Bacteristan 2021 continuă.
Cuprins:
Noul campus medico-militar Covid al Spitalului Militar Central a fost amplasat în curtea Institutului de Geriatrie „Ana Aslan” din Otopeni și a fost inaugurat în prezența premierului Ludovic Orban și a președintelui Klaus Iohannis, pe 28 martie 2020.
Îmbrăcat într-o geacă de piele de stil pilot militar, cu stema țării pe ea, șeful statului a făcut apoi o declarație.
„Tocmai am vizitat acest spital, care, în timp record, a fost asamblat aici, în această locație, un spital militar care este pregătit să primească pacienții care vor fi trimiși aici cu simptome de COVID-19. Este impresionant ce au reușit militarii și cu personalul medical militar să realizeze în puține zile. Am vizitat toate secțiile. Spitalul încă nu este dat efectiv în funcțiune, dar este gata pregătit și în următoarele ore va primi toate acreditările și va intra în funcțiune. Iată, deci, că suntem pregătiți. România este pregătită pentru a face față cât se poate de bine acestei epidemii”.
Managerul Spitalului Militar Central (SMC), care a asamblat, dotat și emis regulile pentru acest nou spital, este generalul Florentina Radu, același manager de pe vremea când spitalul trimitea răniții de la Colectiv infectați cu germeni nosocomiali la Spitalul Militar din Bruxelles, fără să anunțe medicii belgieni că pacienții sunt infectați.
De-a lungul pandemiei, spitalul ROL 2 de la Otopeni a mai trecut printr-un proces de modernizare și refacere a circuitelor medicale, lucrări desfășurate în luna iulie.
S-au îmbunătățit pavilioanele pentru pacienți și secția de Anestezie Terapie-Intensivă, care are 23 de paturi.
„Aici, ca și în celelalte spații din oraș ale Spitalului Militar Central, întotdeauna în epicrizele pacienților (n.r. epicriza este unul dintre documentele medicale care descriu notațiile medicilor asupra stării și tratamentului) sunt menționate doar bronhopneumonii nespecifice, deși există analize de microbiologie ce identifică germenii ce au declanșat infecțiile. Niciodată nu sunt trecute în dosarele medicale”, au mărturisit surse din personalul medical.
Medicii militari au declarat pentru Libertatea, sub protecția confidențialității, că noua clinică ROL 2, care funcționează ca secția externă ATI/COVID a SMC, a ajuns să fie contaminată cu bacterii multirezistente la tratamentele cu antibiotice.
Potrivit personalului medical, acești germenii reduc drastic șansele de recuperare a bolnavilor. „Pacienții se negativează la COVID, dar se suprainfectează cu bacterii agresive, fatale”.
Ca și în celelalte cazuri, Libertatea a decis să anonimizeze documentele medicale, fiind informații confidențiale, dar care sunt de interes public.
V.M.L. - 61 de ani - Proteus Mirabilis în aspirat bronșic prelevat pe 9 noiembrie - tratament cu Meronem. „Se decide inițierea antibioterapiei profilactice adoptate la profilul epidemiologic al secției”, scrie în epicriza pacientului. „Se declară EXITUS în data de 11 noiembrie 2020”
84 de ani - Pseudomonas Aeruginosa în aspirat bronșic prelevat pe 3 noiembrie - tratament cu Meronem. „Bronhopneumonie, sepsis nespecific. Se declară EXITUS în data de 14 noiembrie”, scrie în epicriza pacientului.
58 de ani - Acinetobacter Baumanii în aspiratul bronșic prelevat pe 3 noiembrie. „Bronhopneumonie nespecifică, se declară EXITUS în data de 13 noiembrie”, este scris în epicriza pacientului.
68 de ani - Acinetobacter Baumanii și Candida Albicans în aspiratul bronșic prelevat pe 9 noiembrie, Klebsiella Pneumonicae în hemocultura din 10 noiembrie. „Bronhopneunomie nespecifică”, diagnosticul din fișa medicală. Deces înregistrat pe 18 noiembrie.
71 de ani - Acinetobacter Baumanii în sonda de intubație și Pseudomonas Aeruginosa în hemocultură, ambele analize prelucrate pe 18 noiembrie. Pacienta a decedat 5 zile mai târziu.
„Providencia, Acinetobacter, Klebsiella, Pseudomonas sunt germenii multirezistenți care sunt identificați cel mai des în probele prelevate de la pacienții intubați. Sunt cei care declanșează suprainfecții pulmonare care sunt fatale unor bolnavi care sunt răscoliți deja de infecția cu noul coronavirus”, au explicat sursele militare pentru public.
Chiar dacă secția ATI ROL 2 a fost renovată la începutul lui 2020, susțin acestea, nu reprezintă o garanție dacă nu sunt respectate măsurile de prevenție a infecțiilor asociate actului medical.
Nu contează, de unul singur, echipamentul nou. Imediat, echipamentul nou poate fi colonizat cu germeni multirezistenți. Contează organizarea, procedurile, circuitele și respectarea protocoalelor.Medic militar:
În opinia medicilor militari consultați de Libertatea, „și fără pretenția de a fi exaustivi, poate sunt lucruri pe care nu le vedem”, există 4 motive principale ce stau la baza apariției infecțiilor nosocomiale la pacienții internați în secțiile de Terapie Intensivă 1 din Spitalul Militar și în noul spital de campanie ROL 2, secții pe care ei le cunosc bine:
„Personal epuizat sau fără experiență, adus din alte specialități ori nou angajat neinstruit crește riscul de IAAM”, completează medicii militari, care consideră că, în România, „singurele Terapii Intensive sigure sunt cele care deservesc chirurgia de transplant sau chirurgia cardiovasculară. Ne referim la acele secții ATI ce funcționează în institute, nu în spitale”.
„Prezența mai multor pacienți cu infecții nosocomiale care nu pot fi izolați din motive de spațiu impune oprirea internării altor pacienți pentru a permite cât mai urgent oprirea activității pentru dezinfecție”, spun ei.
Cât timp nu se vor lua aceste măsuri nu vom reuși să salvăm aproape pe nimeni dintre pacienții critici de Covid și vom continua să avem mortalitate de 95-99% în ATI la pacienții intubați.Medic militar din Spitalul Militar Central:
Trei dintre buletinele medicale care evidențiază infecțiile nosocomiale: