Cine era Simona Săndulescu, artista găsită moartă sâmbătă după ce a anunțat pe Facebook că vrea să se sinucidă. Tocmai împlinise 43 de ani

Comentează
Arhiva foto

Simona Săndulescu a fost găsită moartă de poliție sâmbătă în Lacul Morii din București. Artista care cânta la orgă pentru Orchestra Națională Radio anunțase într-o postare publicată pe Facebook sâmbătă dimineața că are de gând să se sinucidă.

Născută la București, pe 31 iulie 1979, Simona Săndulescu tocmai împlinise 43 de ani. A studiat orga la Universitatea Națională de Muzică București, avându-i ca profesori pe Lidia Sumnevici, Dolores Chelariu și Dan Racoveanu, potrivit autobiografiei de pe site-ul său.

După absolvire, Simona Săndulescu și-a continuat studiile cu un Master în Stilistica Interpretativă Instrumentala și un doctorat, susținut în anul 2010 obținând calificativul maxim, summa cum laude. În paralel cu studiile universitare și postuniversitare a urmat cursuri de măiestrie cu profesorii Helmut Plattner (Germania) și Jurg Lietha (Elvetia) dar și de muzică de camera, cu profesorul Vladimir Lakatosz (Germania).

Simona Săndulescu colabora cu numeroase orchestre și coruri

Simona Săndulescu era organist colaborator permanent al Orchestrei Naționale Radio, Orchestrei de Camerp Radio, Corului Academic Radio, Corului de Copii Radio, al Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dar și al Corului Academic al Filarmonicii George Enescu.

A cântat sub orchestra a zeci de mari dirijori români și internaționali printre care Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Nicolae Moldoveanu, Cristian Măcelaru sau Gabriel Bebeșelea.

Cea mai importantă realizare în calitate de organist solist a fost interpretarea Simfoniei a III-a în do minor (numita si Simfonia cu orga) de Camille Saint Saens, alături de Orchestra Nationala Radio, sub bagheta dirijorului Tomas Brauner (mai 2016), nota aceasta.

A fost prezentă la Festivalul Internațional George Enescu, cântând alături de Royal Liverpool Philharmonic Orchestra în 2015. Tot in cadrul Festivalului Internațional George Enescu, editia 2015.

Cânta la Biserica Franceză din București

A susținut recitaluri la Universitatea de Muzică București, Biserica Italiană, Biserica Franceză, dar și în țară, la Brașov, Sighișoara, Sinaia, Galați.

A scos două CD-uri intitulate Oremus, CD-uri ce conțin muzica sacră. Majoritatea lucrărilor prezentate pe aceste doua CD-uri sunt realizate cu acompaniament de orgă.

Simona Săndulescu cânta și în biserici catolice. Era de altfel organistă a Bisericii Franceze Sacre-Coeur din București, din anul 1992 și până în prezent. Cânta și la Catedrala Sfântul Iosif.

Ce trebuie să faceți dacă aveți un moment dificil

Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19:00 – 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email la sos@antisuicid.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală