Cine este aristocratul elvețian care îi vorbea lui Putin la ureche despre renașterea Imperiului Rus. Contele Serge de Pahlen, portret

Comentează
Arhiva foto

Aristocrat ultrabogat, acest editor din Geneva specializat în literatura rusă îl cunoaște pe președintele rus de mai bine de 30 de ani. Conexiunile sale multiple amestecă putere, religie și bani, scrie jurnalul elvețian „Tribune de Genève”.

Este un nume care se șoptește între inițiați de ani buni. Un nume sinonim cu eminența gri, adică figura tutelară a rețelelor pro-ruse din Elveția franceză (romandă) și dincolo de ea.

Contele Serge de Pahlen, 77 de ani, este inginer, editor, și este căsătorit cu Margherita Agnelli, una dintre bogatele beneficiare ale succesiunii grupului Fiat. Cuplul trăiește într-o proprietate magnifică, aflată pe coasta dinn nordul lacului Geneva.

Parcursul acestui personaj ieșit din comun a rămas timp îndelungat în umbră. Cu toate acestea, el este unul dintre puținii elvețieni din regiunea de limbă franceză - dacă nu chiar singurul - care i-a vorbit la ureche lui Vladimir Putin. Și care a avut probabil o influență ideologică asupra sa, scrie jurnalul din Elveția.

Nostalgia imperială

Din copilărie, Serge de Pahlen a fost crescut cu nostalgia Rusiei imperiale. Descendent al unor nobili baltici care au trecut în slujba țarului, el a crescut în Franța în cercurile „rușilor albi”, acești opozanți ai bolșevicilor care au emigrat după 1917.

  • Numele de alb venea în contradicție cu „roșii”, adică armata roșie revoluționară. Alb era și culoarea monarhiei în Rusia, țarii fiind numiți „țar alb”.

Licențiat a Școlii Politehnice Federale din Lausanne, contele începe să muncească în Uniunea Sovietică. Mai întâi pentru compania petrolieră franceză Technip, apoi pentru Fiat, unde este cooptat după ce se căsătorește cu fiica patronului grupului.

Prima întâlnire cu Putin, un funcționar taciturn

Vladimir Putin și Boris Elțîn, Kremlin, în aprilie 1999. Putin era director al Serviciului Federal de Securitate, Elțîn - președintele Federației Ruse | Sursa foto: EPA

În 1991, Serge de Pahlen este trimis în misiune la Sankt Petersburg, pentru un proiect european de modernizare a porturilor rusești. Jurnalistul Michele Meyer evoca această călătorie în cartea sa „Mur de Berlin, le monde d’après”, publicată la Editura Larousse.

El își amintește de un om „destul de remarcabil, foarte interesant, foarte cultivat”, dar în același timp „discret, tăcut, pudic”. Un pic ca Vladimir Putin, care la acea vreme era doar un funcționar taciturn și care l-a primit pe aristocratul din Elveția alături de primarul din Sankt Petersburg. Putin era considerat mâna dreaptă a primarului.

Anul următor, Vladimir Putin și Serge de Pahlen se revăd cu prilejul repatrierii osemintelor marelui duce Vladimir, conducătorul casei imperiale în exil. Între cei doi bărbați este o potrivire perfectă din punct de vedere ideologic.

Contele, despre Putin: „Acest tip gândește ca noi!”

Jurnalista Catherine Belton, autoarea unei cărți de referință asupra puterii putiniste, scrie că Serge de Pahlen l-ar fi remarcat pe Putin exclamând: „Acest tip gândește ca noi!”. Noi fiind „rușii albi”, nostalgici după grandoarea imperiului țarist.

Devenit șef al statului rus, Vladimir Putin se întâlnește cu Serge de Pahlen de mai multe ori, cel puțin până în 2012. La începutul anilor 2000, în timpul unui dineu la Paris, aristocratul îi recomandă președintelui rus să domnească timp de 30 de ani, ca împărăteasa Ecaterina a II-a, pentru a redresa Rusia.

Șeful de la Kremlin ar fi protestat lejer. Dar acest ordin, potrivit autoarei, l-ar fi marcat profund.

  • Catherine Belton a fost corespondentă la Moscova pentru Financial Times între 2007 și 2013.

Întrebat în legătură cu acest episod, Serge de Pahlen nu a dorit să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Un avocat care îl reprzintă estimează că multe dintre cele scrise despre clientul său în cartea jurnalistei Catherine Belton țin de domeniul „fabulațiilor”.

„Un aristocrat anticomunist”

O persoană care îl cunoaște bine pe Serge de Pahlen îl descrie drept „un aristocrat anticomunist, care s-a inflamat la ideea că Rusia albă ar putea să renască”. Aceasta se îndoiește însă că aristocratul l-ar fi putut inspira pe Putin.

„Serge de Pahlen a avut câteva întâlniri cu Putin, dar e mult de atunci”, explică această cunoștință, care a dorit să rămână anonimă. „Nu are o legătură personală cu Putin. Și nu cred că are vreun rol politic. Pentru mine, este, înainte de toate, un editor, puțin amator, dar foarte pasionat”.

De altfel, aristocratul își promovează convingerile în scris. În 1999, Serge de Pahlen a fondat o editură - Editions des Syrtes.

Bazată la Geneva, aceasta a publicat autori ruși de toate felurile, unii necunoscuți, alții faimoși, cum este și cazul romancierul Zakhar Prilepine. Acest scriitor, care se definește drept „național-bolșevic”, a participat la luptele din Donbas de partea separatiștilor proruși. El se află astăzi pe lista persoanelor sancționate de Elveția și Uniunea Europeană.

Într-un video publicat pe site-ul editurii, Prilepine pledează pentru anexarea Ucrainei de către Rusia. El descrie Ucraina ca un stat fără legitimitate, care o să dispară în ziua în care Statele Unite nu-l va mai susține.

„Confesorul lui Putin”

Preotul Tikhon Chevkounov este considerat „confesorul lui Putin” | Sursa foto: pravoslavie.ru

Editura aristocratului a publicat, de asemenea, o carte semnată de preotul ortodox Tikhon Chevkounov, care este considerat „confesorul lui Putin”.

Un alt autor publicat, bloggerul francez Alexandre Latsa laudă regimul „autoritarian” al lui Vladimir Putin și susține suspendarea democrației în Franța.

Într-un video publicat pe același site, Alexandre Latsa spune că „rușii au luat o lungime de avans în istorie, ne vor privi cum ne prăbușim”.

În Elveția, Serge de Pahlen i-a editat și pe jurnaliștii Eric Hoesli și Guy Mettan. Contactat, acesta din urmă - ale cărui poziții proruse sunt notorii - a spus că nu dorește să se exprime în legătură cu editorul său, „un om de o mare cultură și de o mare umanitate, care a contribuit mult la popularizarea culturii rusofone în Franța și Elveția, fără niciun tabu sau prejudecată. Eu nu vreau să mă asociez la vânătoarea de vrăjitoare care a lovit presa europeană în acest moment”.

„Un om cu relații”

În 2004, Serge de Pahlen a fost dat afară de la Fiat de fiul său vitreg, John Elkann, în urma partajării averii familiei Agnelli.

Dar editorul nu are cu siguranță niciun fel de probleme cu banii: soția sa a moștenit o avere evaluată între 2 și 3 miliarde de euro, potrivit revistei elvețiene Bilan, care în 2021 clasa familia Agnelli - de Pahlen pe locul 67 în rândul celor mai bogate din Elveția.

Margherita Agnelli (centru), alături de soțul ei, Serge de Pahlen (dreapta), fotografiați la înmormântarea unei rude în Italia, 25 februarie 2019 | Sursa foto: EPA

Aura sa de aristocrat bogat i-a permis să păstreze contacte la nivel înalt în Rusia. În anii 2000, a fost văzut cu regularitate alături de regele aluminiului, Oleg Deripaska.

„Este un om cu relații”, comentează Thierry de Montbrial, președintele Institutului francez de relații internaționale (IFRI), care descrie întâlnirile pe care le-a avut cu cei doi în volumul „Jurnal din Rusia”.

Îi place mult să prezinte amici ruși către francezi, sau oamenilor cărora crede că le-ar fi util. Ținând cont de numele său și de situația familială, nu are nicio dificultate să se vadă cu oricine vrea el să se întâlnească.Thierry de Montbrial, președintele IFRI:

Asociat cu extrema dreaptă europeană

Serge de Pahlen este în primul rând legat de oligarhul financiar Konstantin Malofeev, care încarnează aripa religioasă și reacționară a putinismului. L-ar fi întâlnit în urmă cu 30 de ani, iar documente scurse în scandalul „Pandora Papers” demonstrează că cei doi erau în relații de afaceri în 2000.

În 2014, Konstantin Malofeev a organizat la Viena un summit unde a adunat extrema dreaptă europeană. Serge de Pahlen a fost prezent alături de Marion Maréchal-Le Pen, nepoata candidatei de extremă dreaptă de la prezidențialele de duminică 10 aprilie din Franța, Marine Le Pen, dar și de filosoful rus Aleksandr Dughin, considerat ideologul lui Putin.

Astăzi, Konstantin Malofeev figurează și el pe lista rușilor împotriva cărora UE și Elveția au impus sancțiuni, pentru susținerea pe care acesta a acordat-o separatiștilor proruși din Donbas.

Ce crede Serge de Pahlen despre invazia din Ucraina?

În 2015, el i-ar fi spus jurnalistei Catherine Belton că este „împotriva războiului” dus de Rusia în Donbas.

Potrivit unei persoane care îl cunoaște pe contele Serge de Pahlen, „cei care erau până în pânzele albe cu Putin, în calitate de apărător al valorilor iudeo-creștine, sunt astăzi în stare de criză. Fiecare este în fața unei probleme de conștiință: am greșit, am avut dreptate, trebuie să-mi fac mea culpa?”.

Întrebat despre acest subiect, Serge de Pahlen a refuzat să se exprime, încheie jurnaliștii de la „Tribune de Genève”.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!