Cine este Costel Barbu, devenit parlamentar PNL după ce a fost șoferul lui Ludovic Orban, implicat în dosarul fostului ministru PSD Răzvan Cuc

Comentează

În dosarul în care fostul ministru al PSD al transporturilor Răzvan Cuc a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, mai apare numele unui politician. Este vorba despre fostul parlamentar Costel Barbu, care ar fi făcut și el presiuni asupra conducerii RAR pentru atribuirea contractului firmei omului de afaceri Cătălin Bușe. Directorul RAR, Mihai Alecu, a fost cel care a făcut denunțul.

Costel Barbu, secretar general al Guvernului Orban, după ce a fost șoferul premierului

Mihai Alecu a mai susținut, în declarația ca martor, că fostul deputat PNL Costel Barbu ar fi făcut presiuni asupra sa și a Alinei Mihaela Niță, director economic în cadrul Registrului Auto Român, pentru a-i garanta atribuirea contractului.

Costel Barbu, fost secretar general adjunct al PNL, a fost numit în 2019 în funcția de secretar general adjunct al guvernului Orban, conform unei decizii a premierului Ludovic Orban publicată în Monitorul Oficial, în pofida unui trecut controversat al lui Barbu.

Barbu a fost condamnat definitiv pentru incompatibilitate în 2015, pierzând funcția de primar al comunei Suhaia din Teleorman. În 2016, când Barbu nu putea candida din cauza interdicției, soția sa, Polexia, a intrat în cursa pentru primărie și a câștigat.

Istoric de incompatibilitate și probleme legale

În 2013, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a găsit pe Barbu în stare de incompatibilitate deoarece soția sa lucra în primăria pe care el o conducea. Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat această decizie în 2015, ducând la demiterea sa.

Barbu a declarat pentru Adevărul în 2016: „Am dat concurs. A venit un reprezentant de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi a făcut parte din comisie. Totul este perfect legal”. 

În 2012, candidatura lui Barbu pentru un mandat de deputat din partea PDL a fost respinsă de Comisia de etică a partidului, condusă de Monica Macovei.

Probleme judiciare și percheziții

În 2010, Barbu a fost trimis în judecată alături de alte 19 persoane pentru infracțiuni precum distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii și ordinii publice și violare de domiciliu. Aceste acuzații au rezultat dintr-un incident în care Barbu și sătenii din Suhaia au atacat proprietatea unui om de afaceri local.

Potrivit procurorului Cocuţa Evaterina Ruscu, citată de Adevărul: „Puhoiul de oameni, aproximativ 200 de persoane s-a dezlănţuit la vederea omului de afaceri şi cu buldozerul au distrus gardul casei, au incendiat un autoturism Dacia, au răsturnat un Jeep şi au spart geamurile de la casă şi de la uşi. Toate acestea se întâmplau în prezenţa edilului şef, care «era urcat pe una dintre maşini şi flutura titlul de proprietate al bălţii»”.

În 2013, Barbu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice.

În iunie 2016, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman a efectuat percheziții la Suhaia într-un dosar de evaziune fiscală care îl viza pe Barbu.

Barbu a confirmat perchezițiile, declarând: „Au cerut acte, ștampile de la societăți. Nu mai sunt acționar, administrator, deci nu am acte. Au întrebat de arme și droguri. Nu au ridicat nimic, pentru că nu au găsit nimic. Au plecat cum au venit”. 

În ciuda acestui trecut controversat, Barbu a rămas un membru influent al PNL, fiind considerat unul dintre apropiații lui Orban.

În 2020, Costel Barbu, secretar general adjunct al guvernului, a fost audiat de procurorii anticorupție în dosarul Unifarm. Procurorii DNA deschiseseră un dosar penal în care l-au pus sub control judiciar pe șeful companiei de stat Unifarm, Eugen Adrian Ionel. Acesta era acuzat că, în martie 2020, ar fi cerut mită 760.000 de euro de la o firmă pentru a facilita achiziția de măști și combinezoane pentru combaterea pandemiei de coronavirus, deși măștile erau neconforme.

Costel Barbu a rămas deputat PNL de Teleorman în perioada 2020-2024

Aflăm că, în 2022, Înalta Curte de Casaţie a anulat mai multe diplome universitare ale lui Costel Barbu zis Bitanu, fostul secretar general adjunct al Guvernului şi un apropiat al lui Ludovic Orban.

Costel Barbu, a fost urmărit penal pentru înşelăciune de Parchetul General pentru că s-a folosit de o diplomă falsă de licenţă ca să se angajeze ca city manager în comuna teleormăneană Suhaia, după ce nu a mai putut fi primar, fiind declarat incompatibil de ANI.

În 2024 a candidat pentru Senat.

În 2025 s-a lăudat că a fost invitat la învestirea noului președinte, Nicușor Dan: „O zi istorică pentru români și pentru România!”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește