Apar noi informații în cazul femeii care s-a aruncat de pe un bloc de 10 etaje din Timișoara împreuna cu cei doi copii ai ei, de 3 și 6 ani.

Potrivit publicației locale Opinia Timișoarei, Iulia B. avea 32 de ani și urma să se recăsătorească cu bărbatul cu care avea cei doi copii, după ce divorțase de acesta în urmă cu mai mult timp.

Bărbatul, 36 de ani, se afla la muncă în Austria în momentul incidentului și a fost informat de polițiști de tragedie. Se va întoarce acasă pentru înmormântări.

Potrivit publicației locale, femeia și fostul ei soț depuseseră actele pentru a se recăsători pe 19 aprilie, urmând să revină peste câteva săptămâni pentru ceremonia de la starea civilă.

„Azi, 3 mai, la ora 9:46, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Dâmbovița din Timișoara, au fost găsite 3 persoane în stare de inconștiență. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu 10 etaje împreună cu cei doi copii (o fetiță de 6 ani și un băiețel de 3 ani). Din nefericire, cele 3 persoane au decedat. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificări tuturor cauzelor și condițiilor producerii incidentului”, au declarat polițiștii Secției 3 Timișoara, citați de site-ul Tion.ro.

foto: Opinia Timișoarei

Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
Cadou imposibil de atins pentru David Popovici. Ce i-a cumpărat liceul său poate fi admirat de toată România
Playtech.ro
Cadou imposibil de atins pentru David Popovici. Ce i-a cumpărat liceul său poate fi admirat de toată România
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Observatornews.ro
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Orangesport.ro
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea