Mergi direct la conținut »
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Șoferul de TIR implicat în accidentul din Ialomita a oprit cu doar 3 km înainte să ajungă pe contransens pentru a-și cumpăra o cafea

Șoferul de TIR implicat în accidentul grav din Ialomița, soldat cu 10 morți, a oprit cu trei kilometri înainte de a intra pe contrasens. Bărbatul s-a oprit la un popas pentru a-și cumpăra o cafea, a anunțat ministrul Transporturilor într-o conferință.

De Livia Lixandru,

Șoferul TIR-ului este Viorel Ştefan Ilie avea 43 de ani și era din Poiana, potrivit Observator.tv.  Se pare că acesta a condus toată noaptea înainte să intre pe contrasens și să lovească microbuzul în care se aflau angajați ai Mega Image. Cu toate acestea, ministrul Transporturilor nu crede că oboseala este de vină, căci șoferul a oprit la un popas cu doar trei kilometri înainte de locul impactului.

„Înainte să se producă impactul, la 4:45, am fost informat de Poliţie, şoferul a oprit cu 3 km înainte de producerea acestui accident pentru a-şi achiziţiona o cafea la popasul din localitatea Malu. Deci, până nu se va termina ancheta, nu vreau să mă antepronunţ, dar nu cred că a fost oboseala în cazul acestui incident”, a declarat ministrul Transporturilor, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Ministrul Transporturilor a anunţat că poliţiştii au recuperat tahograful din cabina camionului şi se vor verifica timpii de odihnă şi viteza pe care o avea la impact.

„Avem experţii de la ISCTR, RAR cât şi experţii de la firma producătoare a tahografului care încearcă să identifice datele, să vedem exact şi viteza de deplasare cu care s-a încadrat în această curbă şoferul de tir înainte să se producă accidentul. Drumul era marcat corespunzător şi semnalizat deci nu a fost o problemă legată de partea de elemente de siguranţă a drumului”, a mai spus ministrul.

Accidentul din Ialomița, soldat cu 10 morți și șapte răniți, este cel mai grav de anul acesta. Tragedia a avut loc sâmbătă dimineață, pe o șosea din apropiere de Slobozia.

Close
Închide
  Close