The Astronomical Journal: Civilizațiile extraterestre au explorat galaxia și au vizitat deja Pământul

Comentează

Un studiu publicat, luna trecută, în The Astronomical Journal, susține că civilizația extraterestră și-ar putea lua timpul necesar pentru a explora galaxia, valorificând mișcarea sistemelor stelare.

Calea Lactee ar putea fi plină de civilizații extraterestre interstelare, iar noi, pur și simplu, nu știm despre asta pentru că nu ne-au vizitat de 10 milioane de ani, se arată în studiu, potrivit Business Insider.

Lucrarea oferă un răspuns nou la o întrebare cunoscută sub numele de "Paradoxul Fermi", care se referă la aparenta contradicție între lipsa dovezilor și diferite estimări de probabilitate ridicată a existenței civilizațiilor extraterestre în altă parte a galaxiei Calea Lactee.

Paradoxul a fost prezentat pentru prima dată de fizicianul Enrico Fermi, care a pus întrebarea faimoasă: "Unde este toată lumea?".

Fermi punea la îndoială fezabilitatea călătoriilor între stele, dar, de atunci, întrebarea sa a ajuns să reprezinte îndoielile cu privire la existența extratereștrilor.

Astrofizicianul Michael Hart a examinat formal întrebarea atunci când a fost dezbătută în 1975, într-o lucrare. Acesta spune că a existat destul timp pentru ca viața extraterestră să colonizeze Calea Lactee în cei 13,6 miliarde de ani de la formarea galaxiei, totuși oamenii nu au primit niciun semn cu privire la asta. Astfel, Hart a concluzionat că nu are cum să existe alte civilizații avansate în galaxia noastră.

Noul studiu oferă o perspectivă diferită asupra acestei întrebări: "Poate extratereștrii își oferă timp și sunt strategici", sugerează autorii.

"Dacă nu țineți cont de mișcarea stelelor când încercați să rezolvați această problemă, vă rămâne practic una dintre cele două soluții: Ori nimeni nu pleacă de pe planeta lor, ori suntem, de fapt, singura civilizație tehnologică din galaxie", a declarat pentru Business Insider autorul principal al studiului, Jonathan Carroll-Nellenback.

Stelele (și planetele din jurul lor) orbitează centrul galaxiei pe diferite căi, cu viteze diferite și, în timp ce fac asta, ele trec ocazional una pe lângă alta, a subliniat Carroll-Nellenback. Astfel, extratereștrii ar putea aștepta ca următoarea lor destinație să se apropie de ei, potrivit noului studiu.

În acest caz, le-ar lua mai mult timp civilizațiilor extraterestre să se răspândească peste stele decât a estimat Hart. Așadar, poate extratereștrii încă nu au ajuns la noi încă sau poate au făcut-o, cu mult înainte ca oamenii să evolueze.

Deocamdată, cercetătorii nu cred că ar trebui să ne descurajăm "de orice tăcere percepută din univers".

"Nu înseamnă că suntem singuri”, spuse Carroll-Nellenback, "Înseamnă doar că planetele locuibile sunt probabil rare și greu de ajuns pe ele."

În următorii câțiva ani, capacitatea umană de a detecta și observa alte planete potențial locuibile este de așteptat să se îmbunătățească dramatic, pe măsură ce noile telescoapesunt construite și lansate în spațiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
22:19
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
21:59
Iranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...