Deși un purtător de cuvânt al hotelului a declarat că John Cooper a suferit un atac de cord, iar soția lui ar fi fost atât de copleșită de pierderea suferită încât a murit câteva ore mai târziu, lucrurile par să stea altfel, potrivit Daily Mail.
Mulți dintre clienții hotelului spun că suferă de o boală misterioasă și că adevărată cauză a morții în ceea ce-i privește pe cei doi britanici a fost ascunsă.
Un avocat a declarat pentru Daily Mail că guvernul egiptean este cel care acoperă ce se întâmplă de fapt la Hotelul Steigenberger Aqua Magic din dorința de a proteja industria turistică a țării care a fost sub presiune din Primăvara arabă din anul 2011.
Într-o declarație intitulată „moartea din cauze naturale a unui bărbat englez și a soției sale”, guvernatorul egiptean local a insistat că decesele au survenit unor „insuficiențe respiratorii”.
Dar, potrivit speculațiilor apărute, cuplul a fost ucis de monoxid de carbon sau otrăvire alimentară. Chiar și fiica britanicilor, Kelly Ormerod, care la rândul ei s-a simțit rău, a declarat că are impresia că se întâmplă ceva suspect.
Compania Thomas Cook spune însă că în continuare se investighează decesele și că „nu se exclude nicio ipoteză”, dar că nu s-a găsit nicio dovadă că ar fi fost vorba de intoxicație cu monoxid de carbon.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_39d0d48408b7369c066e545bafce2fe2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_34a3a93c6878fb45ddc9e736c3d430a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cea87f8bcca0bc66968cf5b9147c43fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c37919c77bfbb28c51cd5f93706d59e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bdfcd5110271f69e93c6dd10478b3b59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_3f4b32b045e87acb263f519878ef2dfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.