Intervalul : 22 octombrie, ora 21 – 23 octombrie, ora 23
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată
În intervalul menţionat, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Sibiu va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…60 l/mp. În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
Ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea de sud-vest, unde vremea se va răci accentuat, iar vântul se va intensifica treptat.
Intervalul : 23 octombrie, ora 23 – 24 octombrie, ora 23
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : ploi însemnate cantitativ, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului, răcire accentuată
În intervalul menţionat vremea se va răci accentuat în toate regiunile şi va continua să plouă în cea mai mare parte a ţării.
În toate zonele de munte şi de deal se vor cumula cantităţi de peste 20…25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp. Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăşi temporar 50…60 km/h. În a doua parte a nopţii de joi spre vineri (23/24 octombrie) şi în cursul zilei de vineri, 24 octombrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Orientali şi în jumătatea de nord a Moldovei. Trecător va ninge şi pe crestele celorlalte masive montane.
Notă: Vremea se va menţine deosebit de rece până spre sfârşitul lunii octombrie.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.