Dosarul de abuz în serviciu al lui Marian Corcodel, fostul șef al Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei, bate pasul pe loc de mai bine de 2 ani și 8 luni în procedura de cameră preliminară pe rolul instanțelor, iar jumătate din timpul în care poate fi tras la răspundere penală deja s-a scurs.
Cuprins:
În primul dosar, colonelul Corcodel a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru delapidare, după ce și-a determinat subordonații să sustragă motorină din autospecialele Jandarmeriei, dar a scăpat prin prescripție de acuzațiile de cămătărie și constituire de grup infracțional organizat.
Potrivit legii, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Codul de procedură penală spune la articolul 343 că durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, dar nu poate fi mai mică de 15 zile de la aceeaşi dată.
În cazul lui Marian Corcodel, un al doilea dosar de abuz în serviciu a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București pe 30 decembrie 2021, iar procedura de cameră preliminară s-a încheiat, pe fond, pe data de 2 martie 2023 – adică după 428 de zile.
După ce Tribunalul București a constatat legalitatea rechizitoriului DIICOT, alte 279 de zile au trecut până ca dosarul să ajungă în contestație la Curtea de Apel București. Odată ajuns pe rolul instanței de control judiciar, repartizarea aleatorie și stabilirea primului termen de judecată au mai durat 4 luni.
Contestația lui Marian Corcodel a început să se judece pe 12 aprilie 2024, iar de atunci au avut loc doar trei înfățișări, toate amânate pentru lipsă de apărare. Următorul termen al dosarului este pe 6 septembrie 2024, la Curtea de Apel București.
Fapta de abuz în serviciu a fostului comandant al bazei de dotare a Jandarmeriei se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție este de 8 ani de la comiterea faptei.
Colonelul Corcodel a fost trimis în judecată de DIICOT, alături de alți 9 inculpați, în legătură cu fraudarea concursului organizat în perioada 2-6 aprilie 2021.
Pe scurt, comandantul Marian Corcodel și subordonații lui i-ar fi ajutat pe câțiva jandarmi aleși „pe sprânceană” să acceadă în posturi mai bune, transmițându-le răspunsurile la subiecte prin aplicația Telegram.
Astfel, ultimele fapte din acest dosar se vor prescrie în aprilie 2029, iar procedura de cameră preliminară nu este finalizată la aproape jumătate din termenul în care inculpaţii pot fi trași la răspundere penală. După încheierea camerei preliminare, urmează procesul pe fond și în apel.
Colonelul Marian Corcodel a folosit ierarhia militară pentru a crea un grup infracțional organizat, notează judecătorii Curții de Apel București în motivarea deciziei din 27 iulie 2023, prin care l-au condamnat pe fostul comandant la pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Marian Corcodel a susținut pe parcursul întregului proces penal că este nevinovat, că banii pe care îi dădea subordonaților nu erau camătă, ci simple împrumuturi, că grupul infracțional organizat nu există și că delapidarea unității militare „e o făcătură”.
În motivarea deciziei definitive de condamnare din data de 27 iulie 2023, judecătorii îi desființează punct cu punct susținerile lui Marian Corcodel și arată contrariul: că acesta a condus un grup infracțional organizat la nivelul Bazei de Administrare a Jandarmeriei, că dădea bani cu dobândă și că fura motorină din stocurile unității militare.
Cu toatea acestea, magistrații au explicat că infracțiunile de camătă și grup infracțional organizat s-au prescris, urmare a deciziilor CCR și ICCJ din 2022, astfel că l-au condamnat pe Marian Corcodel doar pentru delapidare.
Procurorii DIICOT au reținut că Marian Corcodel (comandantul UM 0260 - Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române) a constituit, începând cu anul 2011, un grup infracțional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, şi anume Daniel Iancu Preoteasa (șeful de stat-major al Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei) şi Georgică Băbănău (şoferul colonelului), scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat a unor infracţiuni de camătă şi delapidare.
„Beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă erau, în general, subordonaţi ai colonelului Corcodel sau persoane din cercul său relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%.
De multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise inculpaţilor Daniel Preoteasa şi Georgică Băbănău sau unor persoane care nu cunoşteau sursa ilicită a provenienței sumelor, care predau ulterior sumele de bani lui Corcodel.
Foto: Ionuț Mureșan
nici_nici 31.08.2024, 01:47
Cine poate oase roade. Si va avea si o pensie de 20000lei lunar.
K476 31.08.2024, 03:53
Este inacceptabil. Furtul de motorina pune in pericol capacitatea de lupta, deci sabotaj si tradarea interesului national.
Nad4 31.08.2024, 09:54
Cine are nervii tari citește tot articolul și se întreabă de ce mai exista justiție și pentru ce mai consumați nervii noștri...asa e mereu de 30 ani...
Gelu_M 31.08.2024, 10:23
De ce o instanță civila? Nu a depus un jurământ sau tribunalul militar este prea ocupat? A dispărut degradarea militară că suntem acum în democrație? Putem să rămânem și cu pensie militară.
PentruPace 31.08.2024, 14:04
Halal tara si justitie intr o tara condusa de infracrori Pnl/Psd/Udmr. Asta este modelul de jaf din toata Romania.