Schimb de prizonieri Ucraina-Rusia: Un oligarh și 55 soldați ruși pentru 215 militari ucraineni, printre care și comandanții Azov

Comentează
Arhiva foto

Rusia și Ucraina au făcut miercuri seara un schimb de prizonieri care a implicat eliberarea comandanților regimentului Azov, capturați la uzina Azovstal din Mariupol, în schimbul lor fiind dat rușilor și oligarhul ucrainean Viktor Medvechuk, un apropiat al lui Putin, relatează Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Schimbul de prizonieri a fost negociat de Turcia, după cum a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, și a implicat eliberarea din captivitate a 215 militari ucraineni, în schimbul a 55 de soldați ruși plus Medvechuk. De asemenea, 10 cetățeni străini care au luptat de partea Ucrainei și au fost capturați au fost eliberați.

„Astăzi avem 215 vești bune. Aceasta este o victorie pentru țara noastră, pentru întreaga noastră societate și, cel mai important, pentru 215 familii care îi vor putea vedea pe cei dragi în siguranță”, a spus președintele Ucrainei.

Comandanții ai regimentului Azov, printre cei eliberați

Printre militarii ucraineni eliberați se numără și cinci comandanți ai regimentului Azov, pe care rușii îl consideră unitate „nazistă”: Denis Prokopenko „Redis”, Sviatoslav Palamar „Kalina”, Serghei Volinski „Volina”, Denis Shlega și Oleg Homenko, toți fiind acum în Turcia, conform acordului de schimb de prizonieri.

„Pe lângă 200 de soldați, am primit 5 comandanți de luptă, pentru care a trebuit să negociem cel mai dur și cel mai mult timp. Au fost cel mai grav amenințați… Cinci super-eroi. În schimb, am dat 55 de soldați care nu merită nici milă, nici simpatie. Cei care au luptat împotriva Ucrainei și cei care au trădat Ucraina. Cei de care sigur nu avem nevoie”, a mai declarat Zelenski.

De asemenea, printre cei eliberați s-a numărat și Bogdan Krotevich, șeful Statului-Major al regimentului Azov.

„Bogdan Krotevich Taurul se află în Ucraina împreună cu alți apărători reveniți acasă”, se arată în comunicatul SBU.

„Am schimbat un servitor al Rusiei cu 200 de soldați”

Zelenski a explicat apoi și predarea oligarhului Viktor Medvechuk, pe care ucrainenii îl arestaseră și care e acuzat de înaltă trădare. Medvechuk e un apropiat de-al lui Vladimir Putin.

„Am schimbat un servitor al Rusiei cu 200 de soldați. La început ni s-a oferit să primim 50 dintre oamenii noștri pentru cel care era în arestul SBU. Am vorbit, am insistat și numărul de 50 a crescut la 200. Cred că acesta este un rezultat bun. Nu a fost vorba că ne este milă de Medvechuk. A trecut prin toate măsurile de investigație, Ucraina a primit de la el tot ce era necesar pentru a stabili adevărul în cadrul procesului penal care-l vizează”, a explicat Zelenski.

Viktor Medvechuk a fost capturat de ucraineni în aprilie, când, îmbrăcat în uniformă militară, încerca să iasă din țară și să fugă în Rusia. Oligarhul este cel mai apropiat aliat al lui Putin în Ucraina și lider al unui partid politic de opoziție susținut de Moscova.

De unde erau cei 10 străini eliberați de ruși

Președintele ucrainean a vorbit și despre cei 10 străini care au luptat de partea Kievului și fuseseră capturați de ruși și care acum au făcut parte din schimbul de prizonieri. „Și, bineînțeles, ne-am ajutat prietenii, aceasta este o chestiune de onoare pentru Ucraina, o chestiune de recunoștință pentru că ne-au ajutat statul.

Acum se vor întoarce acasă: cinci cetățeni ai Marii Britanii, doi cetățeni ai Statelor Unite, un cetățean al Marocului, un cetățean al Suediei, un cetățean al Croației.Volodimir Zelenski:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!