Marea Britanie trebuie să aibă o armată capabilă să lupte în Europa și să învingă Rusia, a spus noul șef al armatei britanice, citat de presa locală și de agenția Reuters.
Premierul britanic Boris Johnson, un susținător puternic al Ucrainei împotriva invaziei Rusiei, a exclus trimiterea de trupe britanice pentru a ajuta Kievul, dar a avertizat în acest weekend că Londra va trebui să-și arate sprijinul „pe termen lung”.
Generalul Patrick Sanders, care a preluat comanda armatei britanice luna aceasta, le-a spus duminică trupelor britanice că trebuie să fie pregătite de luptă.
„Sunt primul șef al Statului-Major din 1941 care a preluat comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o putere continentală”.
„Invadarea Ucrainei de către Rusia subliniază scopul nostru principal – de a proteja Marea Britanie, fiind gata să luptăm și să câștigăm războaie pe uscat”, a completat generalul Sanders.
Generalul Patrick Sanders l-a înlocuit luni pe Mark Carleton Smith în funcția de șef de stat major al Marii Britanii.
Marea Britanie s-a remarcat drept unul din cei mai vocali susținători ai Ucrainei în cele aproape patru luni de război. Premierul Boris Johnson a devenit vineri unul din puținii lideri europeni care vizitează pentru a doua oară Kievul de la declanșarea invaziei ruse.
„Ar fi o catastrofă dacă Putin ar câştiga”, a spus Johnson la revenirea în ţară. „Trebuie să transmitem cu claritate că-i sprijinim pe ucraineni în ambiţiile lor de a-i izgoni pe ruşi, de a izgoni armatele lui Putin, din toate locurile pe care le-au obţinut din 24 februarie, şi să ne asigurăm că ucrainenii nu sunt încurajaţi să facă o pace proastă, ceva care pur şi simplu nu va rezista”, a mai spus Johnson.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina